Preţul petrolului a ajuns la 110 dolari/baril după scumpirea record de luni

Tranzacţiile au fost oprite luni pentru câteva minute după ce contractul cu scadenţa în octombrie a atins pragul maxim de variaţie de 10 dolari pe baril. Ţiţeiul s-a scumpit ieri cu 15,7% şi a încheiat ziua la 120,92 dolari pe baril. Câştigul depăşeşte recordul anterior, din 6 iunie, cand preţul a urcat cu 10,75 de dolari pe baril. Precedentul mare avans procentual zilnic a fost înregistrat în 3 ian 1994, cand petrolul s-a scumpit cu 20,9%.

Ieri a fost ultima zi de tranzacţionare pentu contractul futures pe petrol cu scadenţa octombrie. O zi de creştere înseamnă pierderi mari pentru shorteri. Obligaţi să cumpere pentru a nu se trezi cu petrolul în curte, au intrat long la preţuri tot mai ridicate. Noul contract de referinţă cu scadenţa în noiembrie a crescut cu 6,62 dolari şi a închis ieri la 109.37 dolari pe baril.

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed