AcasăEconomiePreţurile gazelor naturale europene au crescut luni, după anunţul Gazprom că va...

Preţurile gazelor naturale europene au crescut luni, după anunţul Gazprom că va opri livrările prin conducta Nord Stream 1 timp de 3 zile

Lucrările de întreţinere neprogramate la conducta Nord Stream 1, care trece din Rusia până în Germania prin Marea Baltică, adâncesc o dispută privind gazele dintre Rusia şi Uniunea Europeană şi amplifică atât riscul unei recesiuni, cât şi al penuriei în timpul iernii.

Preţul gazelor pe termen de o lună la hub-ul olandez TTF, o referinţă europeană pentru tranzacţionarea gazelor naturale, a crescut luni cu 19%, ajungând la 291,5 euro (291,9 dolari) pe megawatt oră.

Contractul a încheiat tranzacţiile de vineri la un nivel record de 244,55 euro pe megawat oră, înregistrând al cincilea câştig săptămânal consecutiv.

Gazprom a declarat vineri că oprirea este determinată de faptul că singurul compresor al conductei rămas în funcţiune necesită întreţinere.

Fluxurile de gaze prin conducta Nord Stream 1 vor fi suspendate pentru o perioadă de trei zile, de la 31 august până la 2 septembrie.

Gazprom a spus că livrările de gaze vor fi reluate cu un volum de 33 de milioane de metri cubi pe zi, când lucrările de întreţinere vor fi finalizate, ”cu condiţia să nu fie identificate defecţiuni”.

Anunţul închiderii temporare vine în timp ce guvernele europene se străduiesc să umple depozitele subterane cu gaze naturale, în încercarea de a avea suficient combustibil pentru a menţine încălzirea locuinţelor în următoarele luni.

Rusia a redus drastic livrările de gaze naturale către Europa în ultimele săptămâni, fluxurile prin conducta Nord Stream 1 funcţionând în prezent la doar 20% din volumul convenit.

Moscova a acuzat anterior echipamentele defecte şi sosirea întârziată a acestora, după lucrări de întreţinere, pentru scăderea bruscă a aprovizionării cu gaze. Germania, însă, consideră că reducerea aprovizionării este o manevră politică menită să semene incertitudinea înUE şi să crească preţurile energiei, pe fondul atacului Kremlinului împotriva Ucrainei.

 

Ultimele Articole