Prezentatorul John Oliver a răscumpărat şi a şters datoriile de 15 milioane de dolari a circa 9.000 de persoane

Pentru a atrage atenţia asupra sistemului la care recurg băncile, emisiunea a creat firma de răscumpărare a datoriilor Central Asset Recovery Professionals în statul Mississipi, etapă ‘ridicol de simplă’, potrivit lui Oliver. În unele state, pentru achiziţionarea datoriilor nu este necesar niciun act sau autorizaţie, după cum relatează Associated Press, ici.radio-canada.ca şi directmatin.fr. După crearea societăţii avându-l ca preşedinte pe prezentator, emisiunea a achiziţionat cu 60.000 de dolari datorii de 15 milioane de dolari, contractate pentru îngrijiri medicale de 9.000 persoane care au întârziat ulterior cu plata. Toate datoriile au fost înregistrate la spitale din Texas. Prezentatorul a spus apoi că datoriile au fost şterse.

El a anunţat că a depăşit astfel recordul de cel mai generos prezentator TV, deţinut până acum de Oprah Winfrey, care oferise câte o maşină fiecărui spectator prezent în studioul său, totalul ridicându-se la 8 milioane de dolari. Nimeni nu se îndoieşte totuşi că nu acesta a fost obiectivul, ci denunţarea unei proceduri considerate scandaloase de către prezentator.

John Oliver s-a făcut cunoscut mai întâi la emisiunea ”Daily Show”, alături de Jon Stewart, şi are propria emisiune, ”Last Week Tonight”, din aprilie 2014. AGERPRES

 

 

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed