“Prima casă” loveşte în piaţă: mai puţine locuinţe de vanzare, preţuri mai mici

Dezamăgiţi de faptul ca clienţii nu s-au grăbit să cumpere locuinţele prin “Prima casă”, proprietarii au decis să aştepte vremuri mai bune pentru vanzarea locuinţelor. Dezvoltatorii de apartamente noi cred că “Prima casă” şi-a atins potenţialul maxim pe acst segment şi are nevoie de modificări.

Conform raportului de monitorizare a pieţei realizat de portalul AnunturiParticulari.ro, în luna octombrie, numărul de oferte noi a fost de 1.803 apartamente, în condiţiile în care în luna precedentă în piaţă au apărut 2.193 de oferte imobiliare, iar în iulie şi august numărul a depăşit 2.200 de unităţi. S-au luat în calcul doar ofertele noi prezentate de proprietari în publicaţiile specializate. Nu au fost luate în calcul ofertele existente deja sau cele ale agenţiilor imobiliare. De asemenea, s-a calculat preţul mediu, incluzand toate zonele, de la Ferentari la Unirii.

Cel mai bine a rezistat segmentul locuinţelor cu trei camere, singurul segment al pieţei imobiliare care a înregistrat o creştere a preţului. Explicaţia este simplă: preţurile acestor locuinţe au scăzut cel mai mult după anunţarea programului guvernamental, ajungand în cartierele Capitalei ca penru un apartament cu trei camere să se ceară o sumă apropiată de cea pentru un apartament cu două camere.

Interesant este că cele mai afectate segmente sunt cel al garsonierelor şi cel apartamentelor cu patru camere. Cifrele arată că proprietrii locuinţelor cu patru camere au încercat să speculeze trendul creat de programul “Prima casă”, chiar dacă preţurile locuinţelor de acest tip depăşesc cu mult plafonul de 60.000 de euro. Astfel, pretenţiile proprietarilor au crescut de la 121.873 de euro la 130.055 de euro într-o singură lună. În prezent preţul mediu este de 123.796 de euro. În cazul garsonierelor preţurile au scăzut de la 46.772 de euro în luna septembrie la 46.226 de euro în octombrie.

În cazul apartamentelor cu două camere preţul mediu este de 69.286 euro, cu doar 100 de euro mai mic decat în luna precedentă, în vreme ce segmentul apartamentelor cu trei camere este cel care a înregistrat o creştere a preţului mediu, de la 93.324 de euro la 94.348 de euro. “Preţurile au scăzut şi era normal să se întample asa deoarece entuziasmul provocat de Prima casă s-a diminuat”, spune expertul imobiliar Ion Radu Zilişteanu.

Interesant este faptul că preţurile au scăzut în ciuda unei reduceri a ofertei. “Faţă de luna septembrie, numărul total de apartamente scoase la vânzare s-a redus cu 18%. În octombrie au fost scoase pe piaţă cu 21% mai puţine garsoniere şi cu 15% mai puţine apartamente de 2 camere. Numărul ofertelor de 3 camere s-a redus cu 16%, iar pentru apartamentele cu 4 camere scăderea a fost de 29%. Comparativ cu anul trecut, numărul ofertelor apărute pe piaţă a scăzut semnificativ. În octombrie 2008, pe piaţă erau scoase cu 42% mai multe oferte decât în 2009”, spun cei care au realizat studiul. Astfel, în octombrie au fost scoase la vânzare 393 de garsoniere, 743 de apartamente cu două camere, 517 locuinţe cu trei camere şi 150 cu patru camere.

Şi pe segmentul locuinţelor noi se consideră că programul “Prima casă” şi-a cam atins potenţialul maxim. “În momentul de faţă se poate spune că programul Prima Casă funcţionează, însă ar avea nevoie de câteva modificări majore, astfel încât să încurajeze şi achiziţia de apartamente cu suprafete mai mari. Limita de 57.000 de euro incurajeaza achiziţia apartamentelor cu suprafeţe mici. Nevoie pentru apartamentele cu 3 – 4 camere există, dar nu există posibilitaţi de finanţare adaptate”, spune Valentin Tanase, vicepreşedinte Platinum Group. Acesta consideră că creşterea marjei de 57.000 EUR, cuplată cu o creştere de la 90 000 de euro la 150 000 EUR a limitei pentru care este valabil un TVA de 5% si cu discounturile oferite de dezvoltatori ar reprezenta o combinaţie care ar stimula evoluţia pieţei imobiliare.

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed