Prima maşină de serie cu hidrogen este în România: Produce energie care poate alimenta o casă vreme de o săptămână

Toyota Mirai, prima maşină de serie cu sistem de propulsie cu pilă de hidrogen de la producătorul care a lansat în 1997 hibrida Prius. Şi, aşa cum poţi să vezi, niponii au mizat pe un design destul de futurist pentru berlina cu patru uşi care scoate doar vapori de apă pe ţeava de eşapament. Un design care nu s-a schimbat aproape deloc faţă de conceptul FCV anunţat în 2013.

 

VEZI AICI GALERIA FOTO

 

Chiar dacă a fost denumit model de serie, este vorba despre doar câteva sute de exemplare la început. Mai exact, 400 în Japonia şi aproximativ 300 în restul lumii.

 

Sunt cifre care scot la iveală, din nou, infrastructura foarte slabă a distribuţiei de hidrogen, în acest moment existând doar câteva zeci de staţii de alimentare în lumea întreagă.

 

În cazul lui Toyota Mirai, sistemul de propulsie e constituit din două rezervoare de hidrogen compresat care pot stoca suficient combustibil pentru o autonomie cuprinsă între 400 şi 700 km. Hidrogenul e trimis către pila de combustie, unde se combină cu oxigenul din aerul înconjurător şi, în urma unei reacţii chimice, se produce curent electric care merge la un motor electric.

 

Potrivit Toyota, o realimentare completă durează în jur de cinci minute, iar energia electrică produsă de maşină ar putea, teoretic, să alimenteze o casă vreme de o săptămână.

 

Salonul Internaţional de Automobile Bucureşti (SIAB) debutează cu peste 20 de premiere naţionale. Organizatorii se aşteaptă la peste 150.000 de vizitatori pe perioada evenimentului programat pentru perioada 23 martie-1 aprilie.

 

Salonul Internaţional de Automobile Bucureşti (SIAB)  îşi deschide azi porţile în prima ediţie din ultimii 11 ani, ediţie  organizată în noile hale construite la Romexpo.

 

În total 18 mărci auto vor fi prezente la SIAB şi vor prezenta peste 20 de noi automobile în premieră pentru piaţa locală.

 

CITEŞTE AICI CE MĂRCI POT FI GĂSITE la Salonul Auto

 

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed