AcasăEconomiePrima navă cu cereale care a părăsit portul ucrainrean Odesa a trecut...

Prima navă cu cereale care a părăsit portul ucrainrean Odesa a trecut inspecţia de la Istanbul şi se îndreaptă spre Liban

Ministerul turc al Apărării a anunţat, marţi, că inspecţia navei Razoni va fi efectuată de o delegaţie formată din reprezentanţi ai Turciei, Rusiei, Ucrainei şi Naţiunilor Unite.

”Nava Razoni a trecut de inspecţia Centrului Comun de Coordonare şi este gata să ajungă la destinaţie”, a declarat ministrul ucrainean al Infrastructurii, Oleksandr Kubrakov, pe Facebook.

Ministerul turc al Apărării a precizat într-un tweet că inspecţia transportului a fost finalizată şi că nava se va îndrepta spre Liban.

Nava Razoni a plecat, luni, din portul Odesa, cu peste 26.000 de tone de porumb la bord. După ce a întârziat din cauza vremii nefavorabile, nava a ajuns la Istanbul marţi seara, iar următoarea destinaţie este portul Tripoli din Liban.

Inspecţia a durat trei ore şi a presupus evaluarea echipajului şi a încărcăturii navei, precum şi înregistrarea ”informaţiilor valoroase referitoare la călătoria navei” de-a lungul coridorului din Marea Neagră agreat de JCC, potrivit unui comunicat al centrului.

”JCC va folosi această călătorie în activitatea sa continuă privind procedurile şi procesele de ajustare pentru a permite continuarea trecerii în siguranţă a navelor comerciale prin Marea Neagră în cadrul Iniţiativei”, se mai arată în comunicat.

Trei porturi din Ucraina sunt programate să reînnoiască exportul a milioane de tone de grâu, porumb şi alte culturi, se mai menţionează în comunicat.

”Aceasta este prima navă care merge de-a lungul «culoarului de cereale» convenit cu ONU şi Turcia. Datorită Forţelor Armate ale Ucrainei şi serviciilor portuare, Razoni a parcurs în siguranţă drumul spre Bosfor, unde a fost inspectată de reprezentanţii JCC”, a scris Kubrakov, pe Facebook.

El a adăugat că toate ”măsurile necesare de control şi coordonare între Ucraina şi partenerii semnatari – ONU şi Turcia – sunt finalizate şi puse la punct”, a spus Kubrakov.

Kubrakov a menţionat că alte 17 nave sunt încărcate şi aşteaptă permisiunea de a părăsi Ucraina şi că sunt acceptate cereri pentru intrarea a noi nave în porturile ucrainene în vederea încărcării produselor agricole.

 

Ultimele Articole