Primăria Buzău, notificată cu privire la suspendarea plăţilor într-un proiect cu fonduri europene, din cauza unor suspiciuni de fraudă / Valoarea totală a proiectului, aproape 20 de milioane de euro

0
Primăria Buzău, notificată cu privire la suspendarea plăţilor într-un proiect cu fonduri europene, din cauza unor suspiciuni de fraudă / Valoarea totală a proiectului, aproape 20 de milioane de euro

Primarul municipiului Buzău, Constantin Toma, a anunţat, luni, într-o conferinţă de presă, că un document ajuns la Primăria municipiului Buzău în cursul săptămânii trecute notifică municipalitatea că AMPOR suspendă cererile de rambursare într-un proiect ca urmare a unor suspiciuni de fraudă care sunt în curs de investigare de către  organele de urmărire penală. 

”Până în acest moment nu avem informaţii despre ce instituţie a statului a făcut această solicitare la Ministerul Dezvoltării. O să mă adresez Parchetului General să mă  pun la dispoziţie pentru a da drumul mai repede la aceste cercetări, pentru că nu libertatea lui Toma este în pericol, ci tot oraşul. Tot Buzăul este în şantier şi riscăm din cauza iresponsabilităţii unui individ să blocăm tot oraşul. O să vă citesc definiţia fraudei pentru că m-am întrebat şi eu despre ce poate fi vorba. În primul rând eu nu am luat şpagă şi nu poate exista o dovadă în acest sens, că aş fi fraudat în sensul asta. Neluând şpagă, mă gândesc că ar fi vorba despre prezentarea de documente sau declaraţii false. Cred că este vorba despre ceea ce s-a mai scris în presă că Toma ar fi declarat o stradă largă în care încăpeau şi piste de biciclete şi când s-a executat strada aceasta nu au mai fost aceste piste”, a spus Constantin Toma 

Primarul a explicat că, de fapt, pistele de biciclete nu aveau cum să fie prinse în proiect şi că hotărârea de Consiliu Local în care a fost aprobat proiectul tehnic în anul 2019 nu prevedea executarea acelor piste întrucât situaţia din teren nu o permitea.  

Pe de altă parte, Toma spune că a oferit presei o serie de randări digitale ale Bulevardului Unirii unde urmează a fi amenajate piste pentru biciclete şi că acestea au fost asimilate străzii Transilvaniei.   

Primarul anunţă, însă, că cererile de plată menţionate în document au fost onorate şi s-au primit bani doar că nu a avut loc şi autorizarea acestora, un proces birocratic care încheie acest circuit.  

De asemenea, Toma mai spune că factura şi cu justificările aferente înaintate de firma constructoare au fost verificate mai întâi la Primăria Buzău, apoi la ADR Sud Est şi Apoi la Bucureşti, fără a fi găsite nereguli şi ca urmare plata a fost făcute, iar constructorul şi-a încasat sumele aferente lucrărilor.  

Primarul municipiului Buzău afirmă că bănuieşte cine ar fi putut face plângerea penală care a blocat proiectul.  

”În 15 februarie, eram la o emisiune TV şi discutam despre aceste chestii şi primesc un SMS în timp ce eram în emisiune de la un consilier local. Întâmplător nu l-am şters. <<Ce jigodie eşti! Oricum tot la puşcărie vei ajunge! Este doar o chestiune de timp>>. Nu pot să nu leg această informaţie şi acest mesaj de ceea ce se întâmplă. Trebuie să văd acea plângere penală dacă a semnat-o sau dacă a dat-o anonimă. Problema e că o persoană a făcut această plângere împotriva mea ce vizează o suspiciune de fraudare. Dar la Buzău nu a venit nimeni să ne ceară vreun document despre această chestie. De o perioadă încerc să schimb lucrurile pe aici şi am tot felul de plângeri false care nu urmăresc decât să îmi strice din imagine, însă problema este că aici se poate bloca un oraş. Dacă se va judeca 2-3 ani de zile cât se judecă un proces în România ce facem? Blocăm oraşul?”, a mai declarat primarul Constantin Toma. 

Pentru moment, constructorii lucrează pe şantierele deschise în municipiul Buzău în cadrul proiectului, însă există suspiciunea că, odată blocate aceste cereri de finanţare, s-ar putea ajunge în situaţia ca muncitorii să înceteze lucrul. 

Din această cauză, primarul municipiului spune că dacă se va ajunge într-o asemenea situaţie ca încerca să oprească alte investiţii şi să redirecţioneze banii fiind convins că nu a greşit cu nimic şi că până la urmă banii europeni vor ajunge la Buzău chiar dacă cu întârziere. 

Proiectul vizat de plângere este ”Reabilitare a infrastructurii rutiere inclusiv piste pentru biciclişti pe coridoarele deservite de transportul public în municipiul Buzău”, a cărui valoare ajunge la aproape 20 de milioane de euro.