Primăria Capitalei propune tarif unic de parcare de 5 lei/oră și cheamă bucureștenii la o dezbatere publică

Bucureştenii interesaţi pot participa fizic sau on-line la dezbaterea publică privind tariful unic de parcare de 5 lei/oră, care va avea loc marţi, de la ora 12.00, la sediul ARCUB, din str. Lipscani nr. 84-90, informează Primăria Capitalei.

Cu aceeaşi ocazie vor fi dezbătute şi alte trei proiecte de hotărâre care vizează: ridicarea vehiculelor staţionate neregulamentar pe partea carosabilă a drumurilor publice, utilizarea gratuită a parcărilor publice de utilitate generală de pe teritoriul municipiului Bucureşti de către autoturismele cu emisii zero de carbon; asigurarea accesului gratuit al jurnaliştilor la programele serviciilor publice de cultură de interes local din subordinea CGMB, precum şi utilizarea gratuită de către aceştia a parcărilor publice de utilitate generală.

Viceprimarul Capitalei Stelian Bujduveanu i-a invitat la rândul său pe cei interesaţi să participe la dezbaterea privind tariful unic de parcare de 5 lei/oră.

„Orice decizie importantă pentru oraş am luat-o împreună cu bucureştenii. Fie că a fost vorba de introducerea de sensuri unice, reguli pentru utilizarea trotinetelor sau organizarea licitaţiilor publice cu strigare pentru spaţii comerciale. Acum vin în faţa bucureştenilor cu o propunere de simplificare a sistemului de tarifare a parcărilor publice din Capitală, valabil pentru toate categoriile de utilizatori (persoane fizice sau persoane juridice). Proiectul este publicat deja pe site-ul Primăriei Capitalei şi mulţi dintre dumneavoastră v-aţi exprimat deja puncte de vedere”, a scris, el pe Facebook, potrivit Agerpres.

Ce prevede proiectul:

Context. Primăria Municipiului Bucureşti (PMB) ia în calcul să înfiinţeze o singură zonă în care să includă toate parcările cu plată gestionate de ea şi să instituie un tarif unic. 5 lei ar fi preţul luat în calcul, au declarat pentru G4Media surse oficiale, încă din 15 septembrie, la doar o lună după ce primăria a lansat mult anunţată „revoluţie” a parcărilor tradusă prin noi reguli şi noi tarife care au intrat în vigoare de pe 15 august. Cu toate acestea, majoritatea parcărilor sunt goale din cauza faptului că şoferii, plângându-se de tarifele mari, aleg să parcheze neregulamentar pentru a evita plata.

Celelalte proiecte aflate în dezbatere

Un alt proiect de hotărâre care urmează să fie dezbătut vizează modificarea HCGMB nr. 371/2019 privind ridicarea, transportul, depozitarea şi eliberarea vehiculelor staţionate neregulamentar pe partea carosabilă a drumurilor publice din reţeaua principală de străzi, în sensul extinderii competenţei de dispunere a măsurii de ridicare pentru operatorul serviciului public de administrare a parcajelor.

Al treilea proiect de hotărâre prevede utilizarea gratuită a parcărilor publice de utilitate generală de pe teritoriul municipiului Bucureşti de către autoturismele cu emisii zero (0) de carbon înmatriculate în municipiul Bucureşti, precum şi abrogarea HCGMB 140/2016 privind utilizarea gratuită a parcărilor publice de utilitate generală de către autoturisme hibrid şi aprobarea modelului de vignetei de identificare.

Astfel, posesorii autoturismelor cu emisii zero de carbon vor putea utiliza gratuit parcările publice de utilitate generală, dar pentru a beneficia de această gratuitate vor avea obligaţia de a se înregistra în registrul informatic al autoturismelor cu emisii zero de carbon, ţinut de operatorul serviciului public de administrare a parcajelor aparţinând domeniului public sau privat al Municipiului Bucureşti. Vor face excepţie de la aceste prevederi şi vor avea obligaţia de a achita tariful de parcare: autoturismele cu emisii zero de carbon utilizate pentru activităţile de transport alternativ intermediate prin platforme digitale, cele utilizate în baza unui sistem de partajare a autoturismelor intermediate prin platforme digitale, precum şi cele care afişează mesaje publicitare.

Al patrulea proiect propune modificarea HCGMB 305/2016 privind asigurarea accesului gratuit al jurnaliştilor la programele serviciilor publice de cultură de interes local din subordinea CGMB, precum şi utilizarea gratuită de către aceştia a parcărilor publice.

Astfel, jurnaliştii vor putea utiliza gratuit parcările publice de utilitate generală şi pe cele aferente instituţiilor/serviciilor publice de interes local din subordinea CGMB pe baza obţinerii prealabile a acreditării din partea Direcţiei de Presă din cadrul PMB. Pentru a beneficia de gratuitate, jurnaliştii acreditaţi vor fi înregistraţi în sistemul informatic al Operatorului serviciului public de administrare a parcajelor. Identificarea autoturismelor jurnaliştilor care beneficiază de gratuitate se va efectua de către operatorul serviciului public de administrare a parcajelor, pe baza înregistrărilor efectuate în sistemul electronic al operatorului.

Întâlnirea de dezbatere publică se va transmite şi online, prin intermediul platformei de videoconferinţă WebEx. Persoanele interesate să participe fie prin prezenţă fizică, fie prin intermediul platformei online, se pot înscrie până la data de 21 noiembrie, ora 12.00, menţionând în mod expres că doresc să ia cuvântul la dezbatere prin una din cele două modalităţi de participare, comunicând în acest sens numele şi prenumele. Cei care doresc să ia cuvântul la dezbatere în sistem online vor comunica, în plus, numărul de telefon şi adresa de e-mail la care să primească invitaţia de participare. Înscrierile se pot face on-line la adresa [email protected] sau direct la Registratura PMB cu sediul în B-dul Regina Elisabeta nr 42, vineri sau luni, între orele 8.30-16.30.

Documentaţiile proiectelor pot fi consultate accesând următorul link: https://www3.pmb.ro/institutii/cgmb/dezb_publica/proiecte

Propuneri şi sugestii privind proiectele supuse procedurii de transparenţă decizională se mai pot depune până la data de 22 decembrie:

– ca mesaj în format electronic pe adresa de e-mail: [email protected]/ [email protected];

– prin poştă pe adresa P.M.B. – B-dul Regina Elisabeta nr. 47, sector 5 – Direcţia Asistenţă Tehnică şi Juridică;

– la Registratura P.M.B. (C.I.D.R.C.), la adresa B-dul Regina Elisabeta, nr. 42, sector 5, între orele 08.30-16.30.

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed