Primăria lui TUDORACHE face patinoare mai slabe și de două ori mai scumpe decât cel al lui ȚIRIAC

Compania de Investiţii şi Dezvoltare în Sănătate şi Domenii de Interes Public-Privat Sector 1 SA va plăti aproape 60 milioane de euro, fără TVA, pentru construcția a nouă patinoare în Sectorul 1, conform unui anunț de participare. Arenele vor fi utilizate pe toată perioada anului pentru că vor fi fabricate din materiale sintetice care au toleranţă mare la temperatura de utilizare. În medie, un patinoar ar costa 6,66 milioane de euro. Comparativ, Ion Țiriac a plătit 3,6 milioane de euro pentru arena pe care a construit-o la Otopeni, una care răspunde celor mai recente norme olimpice internaționale și în acord cu indicațiile Federației Internaționale de Hochei (FIH). În plus, Telekom Arena dispune de 500 de locuri.

 

Arenele lui Dan Tudorache vor fi împrăștiate prin mai multe parcuri din Sectorul 1. De exemplu, în  Parcul Bazilescu se vor amenaja cinci pationoare artificiale care vor avea, în total, peste 5.200 de metri pătraţi. În Parcul Kiseleff se vor face trei patinuare artificiale, „răspândite sporadic în cadrul parcului”, se arată în caietul de sarcini al licitaţiei. Patinoarele din parcul Kiselff vor avea, în total, peste 2.300 de metri pătraţi. La sediul Primăriei Sectorului 1 se va construi un patinoar în zona actualei parcări din spatele primăriei. Patinoarul va avea o suprafaţă de circa 550 de metri pătraţi. Revenind la Telekom Arena, din Otopeni, aceasta singură are o suprafață de 4.863 mp. Amplasamentul pune la dispoziția vizitatorilor 4 vestiare pentru echipele de hochei, 6 vestiare individuale pentru patinatori sportivi și un vestiar pentru publicul larg. În plus, beneficiază de o parcare de 70 de locuri, cu spații adaptate inclusiv pentru autocare.

 

Compania de Investiţii a Primăriei Sectorului 1 va atribui contractul prin licitaţie deschisă, în baza criteriului “cel mai bun raport calitate – preţ”. Preţul ofertei are o pondere de 50% în alegerea câştigătorului contractului, în vreme ce criteriile “perioada de garanţie acordată lucrării” şi „termenul de execuţie a contractului” au ponderi de câte 25%. Durata contractului este de trei luni.

 

 

 

 

 

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed