Primăriile şi ONG-urile pot accesa 30 de milioane de lei din fonduri europene pentru prevenirea corupţiei de la nivelul autorităţilor şi instituţiilor publice locale

 

“Pentru progresul României, este esenţială adoptarea anumitor măsuri ce presupun creşterea integrităţii, reducerea vulnerabilităţilor şi a riscurilor de corupţie din administraţia publică locală. Fondurile europene sprijină acţiunile de combatere a corupţiei, la nivel national”, transmite MIPE. 

Potrivit MIPE, măsurile orientative care pot preveni acţiunile de corupţie şi care se pot implementa cu ajutorul fondurilor europene sunt: cursuri de formare privind etica şi integritatea care se adresează personalului din autorităţile şi instituţiile publice (de exemplu, consilierii de etică, persoanele alese, personal cu funcţii de conducere), elaborarea şi implementarea unor mecanisme de cooperare cu societatea civilă, precum şi între autorităţile publice privind monitorizarea şi evaluarea implementării măsurilor anticorupţie, efectuarea de sondaje privind percepţia publică, reşterea gradului de conştientizare publică şi campanii de educaţie anticorupţie, studii, analize şi cercetări ştiinţifice privind aspecte legate de corupţie.

Solicitanţii eligibili sunt autorităţile publice locale, ONG-uri, parteneri sociali (organizaţii sindicale, organizaţii patronale, precum şi formele de asociere ale acestora cu personalitate juridică), instituţii de învăţământ superior acreditate.

“POCA – Sprijinirea măsurilor pentru prevenirea corupţiei la nivelul autorităţilor şi instituţiilor publice locale” este o campanie a Guvernului României derulată prin Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, proiect cofinanţat din Fondul European de Dezvoltare Regională, prin Programul Operaţional Asistenţă Tehnică 2014 -2020. 

 

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed