Primele execuții după Congres: Deputatul Rădulescu (mitralieră) rămâne fără sprijinul PSD

„Imaginea organizaţiei a fost grav afectată şi trebuia luată o măsură. Propunerea a fost aceea de retragere a sprijinului politic pentru orice funcţie de parlamentar, europarlamentar, preşedinte al Consiliului Judeţean, primar, viceprimar şi orice funcţie numită în cadrul administraţiei publice centrale sau locale”, a declarat preşedintele PSD Piteşti, Cristian Gentea.

 

 

Potrivit acestiua din cei 55 de membri ai Comitetului Executiv Municipal au fost prezenţi 51. În urma votului, au fost 40 de voturi pentru retragerea sprijinului politic, cinci voturi împotrivă şi şase abţineri.

 

 

Biroul Permanent urmează să decidă dacă deputatul Cătălin Rădulescu va fi exclus și din partid. Aceste decizii vin în urma numeroaselor critici aduse de Rădulescu la adresa conducerii partidului, în contextul alegerilor de la vârful conducerii. El se declara nemulțumit de intenția lui Liviu Dragnea de schimbare a statutului partidului și de împărțire a posturilor de vicepreședinte după o schemă care să țină cont de numărul de regiuni.

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed