Primele imagini cu fostul premier al Pakistanului, Imran Khan, după tentativa de asasinat. „Un glonţ l-a lovit în picior”

Tentativă de asasinat în Pakistan. Fostul premier al ţării, Imran Khan, a fost împușcat și rănit la picior în provincia estică Punjab, în timp ce se deplasa în cadrul unui convoi spre capitala Islamabad. Autorul atacului armat a fost prins la faţa locului, fără a fi precizate detalii cu privire la identitatea acestuia. De asemenea, nicio grupare nu a revendicat momentan atacul. În primele imagini publicate după atac, Imran Khan apare bandajat la picior, dar conştient şi „în afara oricărui pericol”. Alte două persoane au fost rănite, fără a fi raportate decese.

Imagini cu fostul premier al Pakistanului, Imran Khan, după atac

Identitatea atacatorului, care a fost arestat la faţa locului, nu a fost făcută publică până în acest moment. Nicio grupare nu a revendicat atacul armat. Susţinătorii lui Khan au descris incidentul drept tentativă de asasinat. Fostul premier al Pakistanului a fost transportat la spital. Atacul s-a petrecut în districtul Wazirabad din provincia estică Punjab. Imran Khan călătorea într-un convoi extins, format din mai multe camioane şi maşini. Se îndreptau spre capitala Islamabad, cu scopul de a milita pentru organizarea alegerilor anticipate în Pakistan.

Ulterior, Imran Khan a fost văzut bandajat la picior. A fost mutat într-un alt autovehicul, iar surse oficiale au anunţat că politicianul este în siguranţă. „Este transportat la un spital din Lahore, dar nu este grav rănit. Un glonţ l-a lovit în picior”, a declarat Asad Umar pentru presa locală.

Atacul a avut loc la mai puţin de o săptămână de când Imran Khan a început procesiunea, însoţit de mii de susţinători. De când a lansat acuzaţii cu privire la „alegeri parlamentare frauduloase”, în luna aprilie, acesta susţine că ar fi fost victima unei conspiraţii orchestrate de succesorul său, Shehbaz Sharif, cu sprijinul Statelor Unite ale Americii. Atât noul premier din Pakistan, cât şi reprezentanţi ai administraţiei SUA au negat orice implicare.

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed