Primii 5 paşi care trebuie parcurşi de cei ce se decid să investească la bursă

Românii care vor să investească la bursa de valori, dar nu au suficiente informaţii despre acest domeniu, trebuie să se documenteze bine în prealabil. În momentul în care vor ştii ce sunt indicii bursieri, obligaţiunile sau acţiunile, se pot simţi pregătiţi, cel puţin teoretic, pentru a înveşti.

Care sunt paşii de urmat pentru investitorii începători:

Pasul 1: Documentarea

Bursa de valori este acea piaţă pe care sunt tranzacţionate instrumente financiare: valute, acţiuni, obligaţiuni etc. Investind în ea, oamenii pot spera la realizarea unor venituri din scăderea sau creşterea preţului activelor pe care le achiziţionează sau le vând.

Ca orice altă piaţă şi cea a bursei de valori este guvernată de legea cererii şi a ofertei, astfel că dacă o acţiune este foarte cerută pe piaţă, preţul sau va creşte, iar dacă titlul scade, sunt mai mulţi vânzători decât cumpărători.

Este esenţial pentru viitori investitori să cunoască exact „apele în care se scaldă” şi să se informeze de pe site-urile de încredere şi din cărţile de profil despre întregul proces.

Pasul 2: Alegerea unei strategii de investiţii

Sunt mai multe modalităţi de a înveşti la bursa de valori. Unii investitori aleg să cumpere acţiuni individuale, ETF-uri, fonduri index, CFD-uri, iar alţii recurg chiar la roboţi automaţi care să-i ajute să identifice un anumit trend al unei pieţe.

Strategia se determina în funcţie de câţiva factori importanţi, precum: perioada de timp pentru care investitorii doresc să realizeze plasamentul, apetitul lor de risc sau temperamentul fiecăruia.

În timp ce acţiunile individuale sunt recomandate pentru cei care îşi permit „luxul” de a avea timp pentru analizarea şi studierea companiilor cât mai atent, fondurile index sunt destinate acelora care nu-şi doresc atâta efort, ci vor să beneficieze de venituri într-un mod pasiv. O alternativă la acestea sunt ETF-urile (Exchange Traded Fund), care se bazează pe acţiuni, indici, obligaţiuni şi mărfuri.

Pasul 3: Alocarea bugetului pentru investiţii

O regulă importanta spune că traderii trebuie să cumpere acţiuni la bursa doar din acele sume de bani pe care sunt dispuşi să le piardă, având în vedere fluctuaţia pieţei şi momentele negative. În general, trendul bursei a fost unul pozitiv, dar au fost şi momente în care scăderile au ajuns până la 20%.

Pasul 4: Deschiderea contului de investiţii

Investiţia la bursa din România sau din alte zone presupune deschiderea unui cont pe o platformă de tranzacţionare. Se pot efectua plasamente şi prin bănci, dar acestea percep comisioane şi taxe mai mari faţă de platformele specializate.

Potrivit Financer.com, deschiderea contului este una uşoară, site-urile fiind optimizate astfel încât să fie simplu de utilizat. De regulă, este nevoie de poza unui act de identitate, iar pentru achiziţia de acţiuni la bursa se pot depune sume minime cuprinse între 50 şi 200 de dolari. Unele platforme pun la dispoziţie gratuit conturi demonstrative pentru testarea strategiilor.

Pasul 5: Selectarea acţiunilor

Pentru primele investiţii se vor cumpăra acţiunile unor companii renumite, pe care traderii le cunosc şi le-au urmărit parcursul. Se vor evita acţiunile foarte volatile şi societăţile anonime. Încă un lucru important este şi că portofoliul să fie cât mai diversificat.

În concluzie, pentru a înveşti la bursă pentru prima oară, doritorii trebuie să se informeze şi să mizeze pe sume de bani pe care le pot pierde. Investiţiile în acţiuni la companii renumite sunt cele mai indicate.

 

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed