Principalele articole din presa economică de luni, 23 iulie 2007

Cu toate că afară erau peste 42 grade Celsius, redacţia Bussines Standard a fost prezentă la datorie şi a aflat că Ioan Niculae vinde Asirom catre Vienna Insurance. Vienna Insurance Group (VIG), companie ce detine, consolidat, cea mai mare cota pe piata locala de asigurari -17,73% – va prelua pachetul majoritar al firmei autohtone de profil Asirom, in acest moment controlata de omul de afaceri Ioan Niculae, proprietarul InterAgro, au declarat pentru Business Standard surse apropiate afacerii. Acestea au precizat ca informatia va fi facuta publica maine, de catre companiile implicate, astazi urmand sa aiba loc prima transa de plati. Valoarea de piata a Asirom este de 169 mil. euro. Tranzactia, care se va desfasura in mai multe transe, este plasata de surse din piata in jurul valorii de 80 mil. euro. Citeşte ştirea

Cotidianul a vrut să afle dacă merită să munceşti în România. Rezultatul nu e tocmai fericit, pentru că la realizarea bilanţului s+a descoperit că doar 18.000 de romani cistiga 2.000 de euro pe luna. Cele mai multe salarii brute de peste 2.000 de euro sint in sectorul financiar si in cel al tranzactiilor imobiliare. Cele mai putine se ofera in sanatate si invatamint.18.622 de romani aveau un salariu brut de peste 6.000 de lei in luna octombrie 2006, releva cea mai recenta analiza salariala realizata de Institutul National de Statistica (INS). Procentual, acest lucru inseamna ca un roman din 250 cistiga peste 2.000 de euro din salariul trecut pe cartea de munca. Fata de 2005, numarul celor cu salarii brute de minimum 6.000 de lei a crescut cu aproximativ 7.000. Potrivit analizei INS, printre cei 18.622 sint si 51 de muncitori. Citeşte ştirea

Evenimentul Zilei se implică în problema pensiilor şi îl ia pe ministrul muncii la întrebări. Aflăm astfel că situaţia nu e tocmai roz, cresterea pensiilor, fiind garantata de ministrul muncii doar pentru 2008. Paul Pacuraru spune ca pensionarii vor primi mai multi bani de anul viitor, insa din 2009 va fi treaba urmatorului guvern sa gaseasca resursele financiare. Pensionarii din Romania au promisiunea ministrului muncii ca veniturile lor vor creste de la 1 ianuarie 2008. Tot de anul viitor, femeile ar putea ajunge sa cotizeze un numar egal de ani cu barbatii. Paul Pacuraru aduce si vesti proaste: el spune ca nu va avea bani pentru decontarea biletelor CFR nefolosite. Citeşte ştirea

Compania de Drumuri nu are bani să achite terenul pentru autostrada Bucureşti – Ploieşti, ne spune Gândul. Înainte să înceapă lucrările la viitoarea autostradă Bucureşti – Ploieşti, statul ar putea să se aleagă cu câteva sute de procese, din cauza întârzierilor la plata despăgubirilor aferente terenurilor expropriate.În urmă cu mai bine de-o lună, Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale (CNADN) a semnat hotărârile de expropriere pentru câteva sute de terenuri, însă banii nu au ajuns la foştii proprietari nici până astăzi. Citeşte ştirea

Cu gândul la o viaţă mai bună Ziarul Financiar a vrut să afle de la specialişti dăcă românii vor putea să traiască vreodată ca în America. Răspunsul însă nu e tocmai cel sperat. Vicepresedintele BRD, Sorin Popa trage o concluzie tristă: romanii nu stiu inca sa traiasca dintr-o datorie intr-alta ca americanii. Popa spune ca imprumuturile ipotecare pe 30 de ani sunt foarte costisitoare pentru clienti. Creditele ipotecare pe mai mult de 30 de ani ii dau clientului o falsa impresie ca are de castigat, pe cand, in realitate, o finantare pe termene mai lungi implica o dublare si chiar o triplare a creditului initial, afirma Sorin Popa, director general adjunct (vicepresedinte) al BRD-SocGen. „Romanii nu stiu inca sa traiasca dintr-o datorie intr-alta ca americanii si la un credit de peste 30 de ani se poate incarca foarte mult gradul de indatorare al unui client pe o perioada foarte lunga”, a declarat pentru ZF Sorin Popa. Citeşte ştirea

 

 

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed