Principalele burse europene au închis marţi în creştere, investitorii analizând readeschiderea Chinei şi date referitoare la inflaţie

Indicele paneuropean Stoxx 600 a înregistrat o creştere de 1,2%, aproape toate sectoarele fiind în teritoriu pozitiv.

Indicele bancar european a consemnat cea mai mare creştere, de 2,4%, în timp ce acţiunile companiilor din sectorul petrol şi gaze au contrazis tendinţa pozitivă a pieţei, încheind sesiunea în scădere cu 0,7%.

Dintre bursele majore, indiceleFTSE 100 din Regatul Unit a crescut cu 1,4%, în timp ce indicele DAX al Germaniei a crescut cu 0,8%, iar CAC 40 al Franţei a crescut cu 0,4%.

Germania a publicat date referitoare la inflaţia din decembrie, care sunt sub aşteptări, aceasta încetinind la 9,6% în termeni anuali. Miercuri urmează datele privind inflaţia din Franţa, joi din Italia, în timp ce vineri va fi publicată o estimare semnal pentru întreaga zonă euro.

Pieţele din Marea Britanie au fost închise luni.

Acţiunile de pe restul continentului au crescut la rândul lor, deoarece datele referitoare la producţia din zona euro au indicat că ce a fost mai rău a trecut.

 

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed