Principalul suspect acuzat de sechestrarea a trei femei timp de 10 ani a fost arestat

0

Castro, în vârstă de 52 de ani, este acuzat că le-a violat pe Amanda Berry, Gina DeJesus şi Michelle Knight în timp ce erau sechestrate în casa sa.

 

Cei doi fraţi ai săi, Pedro (54 de ani) şi Onil (50 de ani), arestaţi în acelaşi timp cu el, nu au fost în schimb inculpaţi în acest dosar, a adăugat procurorul în cursul unei conferinţe de presă.

 

„Nimic nu ne permite să credem că ei au fost implicaţi sau că erau la curent” cu acţiunile fratelui lor, a declarat şeful adjunct al poliţiei din acest oraş, Ed Tomba. „Nu am găsit nicio dovadă că ar fi legaţi cu această crimă”, a insistat acesta.

 

De asemenea, Tomba a precizat că cele trei tinere sechestrate nu au părăsit niciodată proprietatea lui Castro în timpul celor zece ani în care au fost închise. Acestea au reuşit să scape luni seară cu ajutorul unui vecin.

 

Amanda Berry a născut o fetiţă în timpul captivităţii sale, care are astăzi vârsta de 6 ani.

 

Anterior în cursul zilei, şeful poliţiei Michael McGrath a declarat pentru postul de televiziune NBC că lanţuri şi corzi au fost găsite în casa lui Castro. Acesta a adăugat că până când audierile victimelor nu s-au încheiat nu poate divulga detalii despre modul în care erau tratate.

 

Amanda Berry, în vârstă de 27 de ani, şi fiica sa în vârstă de 6 ani, precum şi Gina DeJesus, în vârstă de 23 de ani, s-au putut întoarce acasă miercuri în timp ce Michelle Knight, în vârstă de 32 de ani, a rămas spitalizată.