Prins la volan de patru ori în aceeași zi, deși nu avea permis

0

Un bărbat din Ilfov a „perseverat” unde nu ar fi trebuit. A fost arestat preventiv pentru că a fost prins de polițiști la volanul mașinii de 4 ori în aceeași zi. Asta deși nu avea permis de conducere.

Un bărbat din Ilfov a fost arestat preventiv pentru 30 de zile, pentru săvârşirea a patru infracţiuni de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul fără a poseda permis de conducere, potrivit realitatea.net.

Potrivit unui comunicat al IPJ Ilfov, poliţiştii Postului de Poliţie Petrăchioaia au reţinut un bărbat, în vârstă de 34 de ani, cercetat în cadrul unui dosar de urmărire penală, pentru săvârşirea a patru infracţiuni de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul fără a poseda permis de conducere.

Faptele au fost comise joi, când bărbatul a fost depistat în trafic de către poliţiştii din Petrăchioaia.