Procedura pentru reluarea lucrărilor de reabilitare şi consolidare a Podului Grant, lansată în SEAP / Valoarea proiectului, peste 57 de milioane de lei

”Procedura pentru reluarea lucrărilor de reabilitare şi consolidare a Podului Grant a fost lansată în SEAP de Administraţia Străzilor Bucureşti (ASB). Invit operatorii economici interesaţi să depună oferte până pe 3 ianuarie 2023”, a scris, vineri, pe AFcebook, Nicuşor Dan.  

Potrivit acestuia, lucrările vor fi demarate anul viitor, după realizarea proiectului tehnic. 

”Finalizarea acestui proiect reprezintă o prioritate pentru Municipalitate în condiţiile în care obiectivul a fost finalizat în anul 1982 şi reabilitat în urmă cu 15 ani. Lucrările ce urmează a fi executate vizează structura de rezistenţă a pasajului, reabilitarea liniei de tramvai, a căii rutiere, dar şi refacerea celor 6 bretele şi a trotuarului pietonal”, a mai transmis primarul general.  

Acesta anunţă că valoarea estimată a lucrărilor este de 57.820.005,09 lei, iar durata de execuţie este de 24 de luni. 

 

 

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed