Producătorul de baterii auto Rombat din Bistriţa va investi 4 milioane euro într-un proiect de panouri fotovoltaice, pentru consum propriu

” Rombat Bistriţa, singurul producător integrat 360 O de baterii auto din România, îşi consolidează poziţia de lider pe piaţa locală de profil şi încheie anul 2021 cu două recorduri: vânzările de baterii noi, dar şi cea mai mare cantitate de plumb recuperată şi reintrodusă în procesul de fabricaţie. Compania a vândut anul trecut, pe pieţele pe care activează, 2,65 milioane de baterii auto, în creştere cu 15% faţă de anul anterior. Tot în 2021, Rombat, care deţine la Copşa Mică o capacitate pentru reciclarea bateriilor uzate, a recuperat aproximativ 13.000 de tone de plumb din bateriile uzate colectate din piaţă”, anunţă compania.

Pentru 2022 compania şi-a setat mai multe investiţii pentru extinderea capacităţii de producţie, reducerea amprentei de carbon şi lansarea de produse/soluţii destinate clienţilor interesaţi de facilităţi de producere a energiei verzi.

”2021 a fost deopotrivă un an al recordurilor dar şi al provocărilor. Am vândut, în cifre consolidate, cu 15% mai multe baterii noi decât în anul anterior şi am reuşit să creştem cantitatea de plumb recuperată din bateriile uzate până la aproape 13.000 de tone. Am dezvoltat parteneriate noi, am avut colaborări bune şi am continuat investiţiile în cercetare. În acelaşi timp, 2021 a fost, credem noi, anul cu cele mai multe provocări în business, pentru depăşirea cărora a trebuit să găsim soluţii în timp real, să le punem rapid în practică, să rămânem conectaţi la piaţă şi, în acelaşi timp, să fim foarte flexibili”, a declarat Alin Ioaneş, CEO Rombat.

Rombat, deţinut în prezent de concernul sud-african Metair, este lider pe piaţa de profil din România de peste 25 de ani şi unul dintre cei mai longevivi jucători din industria componentelor auto de la noi.

Compania a produs şi distribuit, de-a lungul timpului, baterii auto în peste 40 de state, situate pe 4 continente. Rombat Bistriţa deţine de asemenea şi Rebat Copşa Mică, fabrică specializată în reciclarea bateriilor uzate. Anual, prin intermediul capacităţii de la Copşa Mică, Rombat recuperează 98% din materia primă încorporată în bateriile uzate colectate din piaţă, materia primă astfel rezultată fiind utilizată din nou.

Pentru 2022, strategia companiei vizează mai multe direcţii de investiţii care au ca scop pe de o parte dezvoltarea companiei şi continuarea eforturilor pentru reducerea amprentei de carbon, iar pe de altă parte dezvoltarea de soluţii pentru clienţii interesaţi de conservarea energiei (energy storage).

”Pentru 2022 ne-am propus mai multe proiecte de investiţii, importante atât pentru dezvoltarea companiei noastre, cât şi pentru clienţi. Vrem să ne extindem capacitatea de producţie la Rombat şi vom investi în această direcţie. În acelaşi timp, pentru că reducerea amprentei de carbon este un deziderat pe care noi, Rombat, îl urmăm îndeaproape, avem în vedere un proiect de panouri fotovoltaice, care ne va permite să creştem componenta de energie verde pentru autoconsum. Pentru această investiţie, estimată la 4 milioane de euro, am aplicat pentru finanaţare europeană”, a explicat CEO-ul companiei.

A doua direcţie importantă de investiţii a Rombat vizează dezvoltarea de produse şi soluţii pe care să le ofere clienţilor interesaţi de stocarea energiei.

”Vrem să introducem în gama noastră de produse baterii Li-Ion, care vor fi destinate clienţilor care dezvoltă parcuri fotovoltaice sau utilizatorilor casnici interesaţi să instaleze în locuinţele proprii o facilitate de producere a energiei verzi”, a mai adăugat Alin Ioaneş.

CEO-ul Rombat consideră că în următorii 3-5 ani ”vom vedea o reaşezare a pieţei cu o tendinţă evidentă de creştere în zona autovehiculelor hibrid şi electrice”. Aceasta, în condiţiile în care perspectivele industriei auto la nivel global iau în calcul trecerea din 2035, în totalitate, la automobile electrice.

Rombat Bistriţa, deţinută de concernul sud-african Metair, este singurul producător integrat 360 O de baterii auto din România şi lider al pieţei locale, din 1997. Fondată în urmă cu peste 40 de ani, în 1980, ”Acumulatorul Bistriţa” şi-a schimbat denumirea în 1991, devenind SC Rombat SA. Compania a fost deţinută de stat până în 1996 când, în urma privatizării, a fost cumpărată de angajaţi. În 2012 Rombat Bistriţa a fost preluată de Metair International Holdings Cooperatief U.A., parte a grupului Metair Investment Limited. De-a lungul timpului, Rombat a produs şi vândut baterii auto în peste 40 de state, de pe 4 continente. Compania are un parteneriat strategic de peste 25 de ani cu Dacia Renault iar în 2017 a devenit furnizor pentru Ford Craiova.


 

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed