Producătorul de sisteme pluviale Raiko Transilvania s-a listat pe piaţa AeRO a Bursei de Valori Bucureşti şi estimează vânzări de 10,3 milioane lei în 2021

0
4
Producătorul de sisteme pluviale Raiko Transilvania s-a listat pe piaţa AeRO a Bursei de Valori Bucureşti şi estimează vânzări de 10,3 milioane lei în 2021

Acţiunile Raiko vor fi tranzacţionate sub simbolul RKOT, pe piaţa AeRO din cadrul Sistemului Multilateral de Tranzactionare (SMT) al Bursei de Valori Bucureşti.

„Suntem încântaţi că a venit momentul debutului nostru la Bursa de Valori Bucureşti, devenind astfel prima afacere antreprenorială poloneză care a ales calea pieţei de capital din România.(…). Credem că piaţa AeRO oferă un avantaj de neegalat, care ne va ajuta să ne dezvoltăm afacerea la nivel european într-un ritm accelerat”, a declarat fondatorul şi administratorul Raiko Transilvania, Tomasz Kurcin. 

Anterior listării pe AeRO, Raiko Transilvania a derulat două plasamente private (iulie 2019 şi februarie 2020) prin care a atras aproape 1,9 milioane lei de la investitorii pe piaţa de capital, pentru finanţarea activităţii curente a societăţii, a eventualei extinderi a activităţii prin fuziuni şi susţinerea activităţilor de marketing.

Înfiinţată în 2014, în localitatea Căpuşu Mare (jud. Cluj), Raiko Transilvania are ca principală activitate producţia de sisteme de drenaj şi producţia, vânzarea şi distribuţia sistemelor complete de acoperiş de înaltă calitate şi acoperişuri fotovoltaice. Produsele Raiko Transilvania sunt prezente în 22 de puncte de desfacere, pe 3 continente, dintre care cele mai importante pieţe sunt Suedia, Finlanda, Lituania, Letonia, Estonia, Rusia, Belarus, Ucraina, Cehia, România şi Slovacia.

Raiko Transilvania a înregistrat în 2019 o cifră de afaceri de 4,6 milioane lei, în creştere cu 14% faţă de  anul 2018 şi un profit de net de 219.000 de lei, faţă de 147.000 de lei în 2018.

În primul semestru din 2020, cifra de afaceri a fost de 2,2 milioane lei, în creştere cu 31% faţă de aceeaşi perioadă din 2019, iar profitul net a fost de 83.000 de lei , faţă de 42.000 de lei în primele şase luni din 2019. Marja netă s-a îmbunătăţit de la 2,5% la 3,7%.

Conducerea societăţii estimează că vânzările vor creşte la 10,3 milioane lei în 2021, pentru ca în 2022 să ajungă la aproape 13,4 milioane lei. Concomitent, profitul net este estimat să avanseze la 414.000 de lei în 2021 şi, respectiv, la 539.000 de lei în 2022, în condiţiile în care marja profitului net se va menţine la 4%.

Pentru următorii cinci ani, Raiko Transilvania îşi propune să atingă o cotă de piaţă de 10%, echivalentul unui volum de afaceri pe segmentul de sisteme de drenaj al apei pluviale de 4 milioane de euro. În 2019, societatea avea o cotă de piaţă de 3,25%.

Raiko Transilvania are un capital social de 4,1 milioane lei, divizat în 4,1 milioane de acţiuni, cu o valoare nominală de 1 leu per acţiune. La începutul lunii februarie 2021, administratorul unic şi directorul general al Raiko Transilvania, Tomasz Kurcin, deţinea împreună cu soţia sa 53,25% din acţiunile Raiko Transilvania. În nume propriu, Tomasz Kurcin deţine 18,21% din acţiuni, iar societatea Tax & Capital Advisors SRL, deţinută de Tomasz Kurcin şi soţia sa, are 35,04% din acţiunile Raiko Transilvania. Un alt acţionar important al Raiko Transilvania este Marian Marius Alexe, care deţine 35,19% din acţiuni.