Producţia de oţel a avansat în România cu 43,8% în T1 2010 (VIDEO)

Oţelul este un aliaj cu un palier larg de utilizări, de la construcţii până la industria auto. Din acest motiv, nivelul producţiei este considerat un indicator foarte important al situaţiei economice. În toamna lui 2008, industria oţelului a fost printre primele care a căzut, iar specialiştii au avertizat atunci că acesta este un semnal de alarmă. Doi ani mai târziu, după o perioadă în care producţia a atins minime istorice, industria oţelului începe să îşi revină şi în România.

Pe fondul creşterii în principal a cererii externe, producţia de oţel a avansat în primul trimestru cu 44%, până la 762 de mii de tone, potrivit Asociaţiei Mondiale a Oţelului. Chiar dacă avansul este unul important, producţia de oţel se află abia la jumătate faţă de nivelul din perioada ianuarie-martie 2008. România se situează, în prezent, pe locul 14 la nivel european din punct de vedere a producţiei de oţel, în scădere cu două poziţii faţă de 2008.

La nivel european, producţia a crescut, în medie, cu 37%, până la 42 de milioane de tone. China a rămas lider al pieţei, cu 158 de milioane de tone de oţel produse în primul trimestru, în creştere cu 24% faţă de perioada ianuarie-martie 2009.

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed