Profitul înainte de impozitare al Alpha Bank Romania a crescut cu 71,7% în primul semestru, la 18,2 milioane euro

”Portofoliul de credite al Alpha Bank Romania a crescut cu 7% faţă de aceeaşi perioadă a anului precedent, dinamică susţinută atât de avansul finanţărilor acordate persoanelor juridice, cât şi de creditarea persoanelor fizice. Profitul operaţional s-a situat la 17,6 milioane euro, marcând un avans anual de 6,1 milioane euro faţă de primul semestru al anului precedent, preponderent susţinut de o dinamică robustă a veniturilor. Profitul înainte de impozitare a crescut cu 7,6 milioane euro faţă de perioada similară a anului trecut, la 18,2 milioane euro”, a anunţat banca.

Rezultatele financiare au fost însoţite de menţinerea unor niveluri de capitalizare şi lichiditate ridicate, semnificativ superioare limitelor impuse de reglementări, reiterând astfel profilul solid al băncii.

”Într-un context internaţional dificil cu riscuri geopolitice ridicate, incertitudini în creştere vizavi de implicaţiile crizei energetice şi presiuni inflaţioniste tot mai mari, mediul macroeconomic local indică posibile evoluţii adverse, similare celor observate pe plan internaţional. În primul semestru al anului, banca a desfăşurat o activitate comercială intensă, finanţările noi pe segmentul companiilor mari marcând un avans anual de 10%, în timp ce vânzările noi de credite acordate IMM-urilor au crescut cu 56%. Segmentul creditelor ipotecare şi-a continuat expansiunea, producţia de credite înregistrând un avans de 16% faţă de perioada similară a anului precedent”, anunţă banca.

A fost extinsă reţeaua de aparate multifuncţionale ATM 24/7 Banking în aproape 90% din unităţi (faţă de 50% grad de acoperire la final de iunie 2021), îmbunătăţind astfel accesul clienţilor la servicii prin implementarea tehnologiilor de tip Self-Service.

Portofoliul de credite al Alpha Bank Romania a depăşit, la finalul lunii iunie 2022, 2,8 miliarde euro, marcând un avans anual de 7%, în timp ce depozitele atrase de la clienţi s-au situat la aproximativ 2,7 miliarde euro, +5,1% an/an.

”Veniturile totale au înregistrat o creştere de 15% faţă de aceeaşi perioadă a anului anterior, susţinute de o dinamică solidă atât la nivelul veniturilor din dobânzi (+13% an/an), cât şi la nivelul veniturilor din comisioane (+15% an/an). Având în vedere contextul inflaţionist, costurile au fost atent monitorizate, gestionarea eficientă a acestora generând spaţiu pentru îmbunătăţirea profitabilităţii. Profitul operaţional s-a situat la 17,6 milioane euro, marcând un avans anual de 6,1 milioane euro, în timp ce profitul înainte de impozitare a crescut cu 7,6 milioane euro, la 18,2 milioane euro”, mai arată banca.

Alpha Bank Romania este membră a Alpha Bank Group, unul dintre cele mai mari grupuri bancare şi financiare din Grecia, fondat în 1879 de către J.F. Costopoulos. Activităţile internaţionale ale grupului se extind pe lângă România, şi în Regatul Unit,  Luxemburg şi Cipru.

Alpha Bank Romania este o instituţie financiară aflată printre primele 10 bănci din ţară, cu operaţiuni de bancă universală.

 

 

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed