Profitul net al Grupului Medlife a crescut de peste şase ori în primul semestru, la 71,55 milioane lei. Grupul estimează că va anunţa cel puţin două tranzacţii importante până la sfârşitul anului

0

De asemenea, cifra de afaceri a crescut cu peste 44%, la 677,29 milioane lei, de la 469,53 milioane lei în primul semestru din 2020.

“A fost un semestru bun, ne bucurăm că rezultatele confirmă eforturile noastre strategice de investiţii şi dezvoltare. Ne-am axat pe dezvoltarea de noi produse în clinici, de la pachete de screening pre şi post COVID la pachete de prevenţie pentru pacienţii cu patologie cronică. Laboratoarele au fost un alt segment în care am investit şi pe care l-am crescut considerabil. În continuare suntem prezenţi pentru a oferi suport autorităţilor şi publicului larg, mai ales în acest context al creşterii numărului de noi infectări. Ne propunem să investim şi mai mult în infrastructură, astfel încât să creştem gradul de acces pentru aceste analize. Totodată, luăm în calcul dezvoltarea a noi centre mobile de testare, esenţiale pentru a avea o cât mai bună acoperire naţională. Spitalele şi-au sporit şi ele activitatea, tot mai mulţi români s-au îngrijit de sănătatea lor şi au venit să beneficieze de investigaţii şi intervenţii chirurgicale, cel mai probabil amânate pe perioada de lockdown. De altfel, suntem în proces de dezvoltare cu proiectul MedPark, cel mai mare hub medical din ţară, pe care ne dorim să-l accelerăm, iar dacă lucrurile vor decurge conform planului strategic, vom replica acest model, în următorii ani, şi în oraşele mari din ţară: Braşov, Sibiu, Cluj, Arad. Şi segmentul de farmacii a luat amploare, odată cu integrarea în grup a celor două companii, CED Pharma şi Pharmachem, şi extinderea portofoliului de produse. Continuăm extinderea şi retehnologizarea, suntem cu piciorul pe acceleraţie şi atenţi, în egală măsură, la evoluţia pandemiei”, a declarat Mihai Marcu, CEO şi preşedinte MedLife Group.

În ceea ce priveşte EBITDA pro-forma, aceasta a înregistrat o creştere de 96%, faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, cifra raportată pentru primul semestru fiind de 157,3 milioane de lei, comparativ cu 80,2 milioane înregistraţi în 2020. “

”Perspectivele valului 4 cauzate de tulpina Delta par din ce în ce mai îngrijorătoare. Estimările specialiştilor arătă, fără echivoc, faptul că în perioada imediat următoare vom asista la o nouă  creştere a numărului de cazuri, situaţie care va pune din nou presiune pe secţiile din spitale şi cele de ATI. După cum am arătat şi în studiul nostru, rata mare de imunizare în România este influenţată în special de cei care au trecut prin boală, procentul celor care s-au vaccinat fiind în continuare unul mic. Pe această cale, fac din nou un apel către companii şi publicul larg pentru a se vaccina. Doar prin vaccinare putem să ne reluăm un flux cât mai normal al lucrurilor. Doar în felul acesta reuşim cu toţii, împreună, să repunem economia pe picioare, să creştem din nou locurile de muncă, producţia şi exporturile”, a declarat Mihai Marcu.

Totodată, MedLife a anunţat vineri intenţia de a contracta un nou credit sindicalizat în valoare de 50 de milioane de euro pentru consolidarea poziţiei pe piaţă, fonduri ce vor fi folosite pentru accelerarea programului de achiziţii. La această sumă se vor adăuga alte facilităţi de credit nefolosite în valoare de 40 de milioane de euro, valoarea totală a fondurilor pentru achiziţii la nivel naţional şi regional fiind de 90 de milioane de euro.

“Intenţionăm să accesăm un nou credit sindicalizat, în valoare de 50 milioane euro, sumă care se adaugă la creditul semnat în luna mai, în valoare de 40 milioane euro. Aşadar vorbim de un total de 90 milioane euro, fonduri pe care intenţionam să le investim în extinderea programului de achiziţii în ţară, dar şi în regiune. De altfel, suntem în discuţii avansate pentru 2-3 achiziţii importante care, în situaţia în care se vor concretiza, vor aduce plus valoare în portofoliul nostru de servicii. Suplimentar, la acest credit se vor adăuga, după caz, şi alte lichidităţi importante ale companiei care ne vor permite să facem investiţii pentru dezvoltarea organică a segmentelor de business din resurse proprii.

După ce anul trecut am urcat la un sfert de miliard de euro, anul acesta avem şanse mari să fim prima companie medicală privată din România care ajunge la o treime de miliard de euro ”, a declarat Mihai Marcu.

Ca obiective pentru cea de-a doua jumătate a anului 2021, reprezentanţii MedLife spun că divizia de cercetare va juca în continuare un rol important în monitorizarea pandemiei din România, în timp ce programul de achiziţii şi digitalizarea vor reprezenta şi ele o prioritate în planul de strategie pentru următoarele 6 luni.

”Lucrăm la dezvoltarea noului laborator de biosecuritate, grad III, o premieră în regiune, şi, în paralel, avem în derulare mai multe studii, printre care şi cel de imunizare celulară (celulele T). Până în acest moment, investiţiile în cercetare au depăşit 1 milion de euro, fonduri exclusiv proprii. De asemenea, programul de achiziţii este şi el activ, am finalizat preluările CED Pharma şi Pharmachem Distribuţie şi suntem în discuţii avansate pentru alte achiziţii. Credem că până la sfârsitul anului vom anunţa cel puţin 2 tranzacţii importante care ne vor ajuta să ne consolidăm poziţia de lider absolut la nivel naţional. Adiţional, pentru că digitalizarea este focusul pentru perioada aceasta şi anii care vor urma, continuăm să investim, dezvoltând noi aplicaţii care să faciliteze un acces rapid şi eficient pacientului la serviciile noastre. Avem la dispoziţie resurse proprii pentru a demara proiecte noi”, a declarat Mihai Marcu.