Program SECRET al Pentagonului pentru OZN-uri!

Despre acest program, care a funcționat între 2007 și 2012, știau foarte puțini oficiali. Documente obținute de NYT din cadrul operațiunilor desfășurate prin acest program descriu aeronave și obiecte zburătoare ciudate, care se deplasau cu viteză. Numai că oamenii de știință sunt sceptici și spun că întâmplările care nu se pot explica nu constituie neapărat o dovadă a vieții extraterestre.

Programul „de identificare a amenințărilor aerospațiale avansate”, așa cum era denumit, a fost ideea lui Harry Reid, care a fost în perioada respectivă liderul majorității democrate din Senatul american. „Nu sunt stânjenit sau rușinat și nici nu regret că am făcut asta. Am făcut ceva ce nimeni nu mai făcuse înainte”, a declarat fostul senator pentru New York Times.

Autoritățile americane au cheltuit mai mult de 20 de milioane de dolari pe acest program înainte de a fi nevoite să-l închidă, atunci când a apărut necesitatea de a face economii. Dar cu toate că finanțarea a fost tăiată în 2012, oficialii ar fi continuat să investigheze relatările despre fenomene aeriene neobișnuite și despre obiecte suspecte.

Un fost consilier din cadrul Congresului american a declarat pentru Politico.com că cel mai probabil programul a fost pus la punct pentru a monitoriza progresul tehnologic al puterilor externe rivale, cum ar fi China sau Rusia.

CIA a desecretizat la începutul acestui an milioane de pagini de documente, iar între ele figurau înregistrări ale unor OZN-uri și relatări despre „farfurii zburătoare”.

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed