Programul de Ziua Marinei 2022. Cum se vor desfășura evenimentele din 13 – 15 august

Programul de Ziua Marinei 2022. Cum se vor desfășura evenimentele din 13 – 15 august. Au început deja festivitățile pentru Ziua Marinei 2022.

Cei care sunt pe litoral și nu numai vor avea parte de un spectacol pe cinste. Marina militară a pus deja la punct toate detaliile.

Sâmbătă, pe 13 august, în Tulcea, între orele 09:00- 13:00 în Portul militar va fi organizată Ziua Porţilor Deschise. Duminică, pe 14 august, între orele 09:00 și 10:00 va fi adus un omagiu eroilor marinari prin intermediul unei ceremonii militare și religioase care va avea loc la Cimitirul Eroilor. Luni, pe 15 august, Ziua Marinei Române va fi sărbătorită în Portul militar „într-un cadru restrâns, din cauza lucrărilor de reabilitare a falezei, care sunt în desfăşurare”.

La Mangalia, în schimb, pe 15 august, începând cu ora 10:00, în portul turistic Mangalia, este programat ceremonialul de ridicare a Pavilionului, Geacului şi Marelui Pavoaz la bordul navelor militare, urmat de scurte alocuţiuni ale oficialităţilor. Zeul Neptun va începe manifestările care vor consta într-un exercițiu demonstrativ naval întrunit, realizat de structuri ale forţelor navale, aeriene, terestre, ale forţelor pentru operaţii speciale, precum şi structuri ale Gărzii de Coastă.

Începând cu ora 21:00, marinarii militari se vor retrage cu torţe în acordurile Muzicii Militare a Diviziei 2 Infanterie „Getica” din Buzău.

În București, Forţele Navale Române vor fi prezente, în perioada 11-15 august, la ARCUB- Centrul Cultural al Municipiului Bucureşti, unde publicul va putea vizita, între orele 16,00-21,00, o expoziţie cu lucrări de pictură cu tematică marină, semnată de Alexandru Ghinea, machete de nave, uniforme de marină şi medalii aniversare realizate de R.A. Monetăria Statului, potrivit Agerpres .

La Brăila, luni, pe 15 august, Ziua Marinei Române va fi sărbătorită pe faleza Dunării, alături de marinarii militari. După ridicarea Pavilionului, Geacului şi Marelui Pavoaz la bordul navelor militare, urmată de o scurtă slujbă religioasă şi alocuţiunile persoanelor oficiale, va fi prezentat publicului exerciţiul demonstrativ naval întrunit „Forţele Navale Române 22”, iar Zeul Neptun va patrona jocurile şi concursurile marinăreşti. Nave militare și civile vor încheia evenimentul.

De la ora 20:30 marinarii se vor retrage cu torțe, iar traseul va fi: Primăria Municipiului Brăila- Calea Călăraşilor- Secţia 329 Logistică Brăila.

La Galați, între orele 18: 00-20:00, pe faleza Dunării va avea loc o ceremonie militară şi religioasă, iar în apele Dunării va fi depusă o ancoră de flori în memoria eroilor militari.

Pe 15 august, la Constanța, manifestările încep la ora 10:00 cu ceremonialul de ridicare a Pavilionului, Geacului şi Marelui Pavoaz la bordul navelor militare şi se vor desfăşura în portul militar şi în Portul Tomis.

În portul militar va avea loc o ceremonie religioasă care va continua cu alocuţiunile persoanelor oficiale şi de vizitarea navei-şcoală „Mircea”, sosită recent dintr-un marş internaţional de instrucţie. Activitățile din Portul Tomis se vor desfășura între orele 10:00-13:00 și 17:00-20:00, unde vor fi expoziții de tehnică militară, standuri cu ofertele educaţionale ale instituţiilor militare de învăţământ, ateliere interactive de noduri marinăreşti, face-painting şi foto-corner, un spaţiu special amenajat pentru jocuri virtuale, amenajat de EMEA- World of Warships/ War Gaming Europe, în care pasionaţii de gaming vor putea participa la bătălii navale virtuale şi multe surprize.

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed