Programul IMM Invest, modificat de Guvern. Ce prevederi suferă schimbări

0

„Am convocat această şedinţă, de urgenţă ca să spun aşa, pentru că avem de pregătit mai multe acte normative. În primul rând, îmbunătăţirea reglementării pentru Programul IMM Invest”, a precizat Orban.

Ministrul Finanţelor Publice, Florin Cîţu, a adăugat că, prin noile prevederi, vor fi eliminate „două bariere”, identificate în urma discuţiilor cu sistemul financiar-bancar. „Una dintre ele propune renunţarea la cerinţa de instituire a ipotecii legale asupra universalităţii de bunuri mobile şi imobile, aparţinând debitorului”, a spus Cîţu.

Premierul a completat: „Noi garantăm în proporţie 80% sau 90%, nu are sens să soliciţi întreprinderii, companiei, să-i soliciţi garanţii, ipotecarea bunurilor mobile şi imobile prezente şi viitoare, adică e o garanţie nenecesară, pentru că garantează statul”.

Cîţu s-a referit în continuare la modificările avute în vedere pentru îmbunătăţirea programului IMM Invest.

„A doua ne-a fost sesizată… era un element de ambiguitate în ceea ce priveşte modul de a aproba dacă ai fost afectat sau nu, acel certificat COVID. Şi atunci am eliminat această cerinţă de a fi probat de la caz la caz”, a spus ministrul.

Orban l-a completat: „Adică, ideea este că programul nu este destinat numai companiilor a căror activitate a fost afectată direct sau indirect de epidemie, ci către toate companiile”.

Premierul i-a cerut apoi ministrului să transmită reprezentanţilor Fondului de Garantare „să menţină o legătură permanentă cu responsabilii din cadrul băncilor de derularea proiectelor, să aibă o comunicare permanentă, astfel încât să fluidizeze toate procedurile şi să grăbească viteza de aprobare a creditelor”.

„Ăsta e de fapt obiectivul nostru”, a spus Orban.