Progrese limitate ale ţărilor din G20 privind modalităţile de respectare a obiectivelor referitoare la climă

În apropiere de somptuosul palat regal din Napoli unde a avut loc întâlnirea, mii de manifestanţi care fluturau drapele au protestat faţă de lipsa de acţiune privind încălzirea globală.

La reuniunea G20 s-a discutat despre biodiversitate şi mediu, în timp ce energia şi schimbările climatice vor fi pe ordinea de zi a întâlnirii de vineri.

Diplomaţii s-au străduit zile întregi să găsească un numitor comun pentru ambele subiecte.

Italia, care deţine anul acesta preşedinţia rotativă a G20, a declarat că a fost convenit un comunicat privind mediul, spre ”marea bucurie” a tuturor celor 20 de ţări, după ”săptămâni de negocieri şi o sesiune de două zile non-stop”.

Documentul de 7 pagini acoperă numeroase subiecte, inclusiv securitatea alimentară, utilizarea durabilă a apei, gunoiul maritim, finanţarea durabilă şi modul de educare mai bună a tinerilor cu privire la problemele climatice, a declarat ministrul italian pentru Tranziţie Ecologică, Roberto Cingolani.

Un rezumat publicat de biroul său nu include angajamentele politice concrete, însă Cingolani a numit rezultatul ”deosebit de ambiţios” şi a spus că reflectă obiectivele preşedinţiei italiene a G20.

„Este pentru prima dată când aceste lucruri sunt scrise clar şi obligatorii pentru toate ţările care produc 80% din produsul intern brut mondial şi 85% din emisiile sale de carbon”, a declarat ministrul reporterilor.

Declaraţia de vineri, care abordează direct angajamentele legate de schimbările climatice, se va dovedi mai dificilă. În discursul său către G20, văzut de Reuters, ministrul Mediului din Argentina, Juan Cabandie, a cerut ”un schimb de datorii” prin care să fie iertată o parte din datoria ţărilor în curs de dezvoltare, astfel încât să îşi poată finanţa tranziţia ecologică.

Cingolani a spus că nu cunoaşte propunerea.

Reuniunea G20 este văzută ca o etapă intermediară cheie înaintea negocierilor climatice globale cunoscute sub numele de COP 26, care vor avea loc la Glasgow în noiembrie.

Urgenţa acţiunilor climatice a fost demonstrată luna aceasta de inundaţiile mortale în Europa, de incendiile din Statele Unite şi de temperaturile înalte din Siberia, dar ţările rămân în dezacord cu privire la modalităţile de finanţare a politicilor costisitoare de reducere a încălzirii globale.

Brazilia, Arabia Saudită şi Indonezia au fost printre ţările care au continuat să se opună încercărilor preşedinţiei italiene de a consolida limbajul din declaraţiile G20, au spus oficialii.

„Se pare că va exista o lipsă totală a oricărui angajament în ceea ce priveşte banii”, a declarat Oscar Soria, din grupul activist online din SUA Avaaz.

”Nordul spune sudului că ”trebuie să protejăm mediul înconjurător ”, iar sudul spune că ”avem nevoie de bani pentru asta ”, iar preşedinţia italiană nu se dovedeşte prea bună în a-i aduce pe toţi pe aceeaşi pagină”, a spus el.

Ţările dezvoltate au convenit în 2009, la Organizaţia Naţiunilor Unite, să contribuie împreună cu 100 de miliarde de dolari în fiecare an, până în 2020, la finanţarea schimbărilor climatice în ţările mai sărace, dintre care multe se confruntă cu creşterea nivelului mărilor, a furtunilor şi a secetei, înrăutăţite de schimbările climatice.

Cu toate acestea, obiectivul respectiv nu a fost încă atins.

„Angajamentele de finanţare luate de ţările dezvoltate nu au fost onorate, afectând încrederea dintre părţi”, a spus Cabandie.

Cu excepţia progresului din ultimul moment, se pare că este puţin probabil ca reuniunea G20 de la Napoli să facă referire la cele 100 de miliarde de dolari sau să facă alte promisiuni financiare ferme.

În timpul protestelor au fost scurte momente de tensiune în timpul marşului de protest, când un grup mic a aruncat baloane umplute cu apă asupra poliţiei.

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed