Proiect DE LEGE: Învățământ OBLIGATORIU de 15 clase

Sărăcia, şomajul, scăderea natalităţii şi cazurile de abandon familial sunt doar câteva motivele care au dus la scăderea numărului de preşcolari. În 2016, doar 500.000 de copii cu vârste între 3 şi 6 ani au fost înscrişi la grădiniţă, aproximativ 60% din totalul lor. Aceleaşi statistici arată şi că numărul grădiniţelor a scăzut dramatic în ultimele două decenii: de la peste 10 mii în 1990, s-a ajuns la puţin peste o mie în 2016.

 

Din punct de vedere al grădiniţei, dacă ar deveni obligatorie, automat, conform Legii Educaţiei şi costurile, mai ales cu masa, ar trebui suportate de Ministerul Educaţiei. Ar fi o măsură binevenită mai ales în sistemul rural”, spune Eugen Ilea.

Nici în licee, situaţia nu e mai bună. În anul 2016-2017, din 120 mii de elevi, 20% nu s-au prezentat la examenul de bacalaureat.

Este în vigoare articolul care spune foarte clar ca pâna în anul 2020 Ministerul Educației Naționale asigură extinderea învățământului obligatoriu la elevii de clasa a XII-a”, spune Liviu Pop, fost ministru al Educației.

Practic, prin acest proiect de lege iniţiat de deputaţi, se urmăreşte acelaşi lucru. Pe lângă clasele finale de liceu, grupa mijlocie şi grupa mare ar deveni obligatorii.

Iată ce spun părinții:

Cred că dacă avem o naţie mai educată nu e nimic greşit în asta.

Ar favoriza învăţământul, bineînţeles.

În ziua de azi, fără 12 clase nu faci nimic.

În acest moment, proiectul de lege este la Camera Deputaţilor.

 

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed