Proiect de LEGE: Liceenii să învețe despre fake news și ideologii extremiste

„Dezvoltarea fenomenului „fake news” generează o criză pentru societatea contemporană şi ameninţă inclusiv buna funcţionare a democraţiilor liberale. Ascensiunea recentă a partidelor izolaţioniste, rasiste şi antieuropene reprezintă o dovadă în acest sens”, consideră deputatul PNL. Acesta spune că lansează în dezbatere publică un proiect de lege pentru introducerea, la liceu, în clasa a XI-a, a disciplinei „Gândire critică în contextul fake news şi al ideologiilor extremiste”. Materia ar urma să fie studiată o oră pe săptămână.

 

Potrivit proiectului de lege, printre temele care vor fi abordate în cadrul disciplinei se numără identificarea unor ştiri false, verificarea ştirilor din mai multe surse, formarea unui mecanism critic şi analitic de recepţionare a ştirilor, identificarea manipulărilor informaţiei în beneficiul unor interese extremiste sau anti-democratice, filtrarea unor informaţii care au ca scop final îngrădirea şi ameninţarea unor drepturi fundamentale.

 

„Chiar dacă se depun eforturi pentru contracararea acestui fenomen, faptul că reţelele sociale şi mass-media sunt asediate de ştiri false într-o formă tot mai eficientă şi perfecţionată reprezintă o problemă majoră, în condiţiile în care scopul final al unui „fake news” este dezinformarea şi manipularea opiniei publice în direcţia dorită de cel care propagă informaţia. Secolul XXI este denumit şi „Secolul vitezei” sau „Secolul informaţiei”, iar rapiditatea cu care se propagă un „fake news” construit abil îi poate influenţa pe cei mai bine pregătiţi şi informaţi dintre cetăţeni”, mai spune liberalul, printr-un comunicat de presă.

 

Digi24.ro a abordat pe larg subiectul combaterii dezinformării și propagandei, invocând opinii ale specialiștilor și studii care arată că sunt vitale competențele media, pentru că oamenii nu doar învață să facă diferența între adevăr și fals, să reziste manipulărilor de orice fel și să se protejeze mai bine, ci deprind și însușirile necesare pentru a fi cetățeni activi.

 

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed