Proiect SCANDALOS: Ai făcut facultatea la stat, ești obligat să muncești în România!

Ministerul Educației este preocupat de plecarea din țară, de obicei la muncă în alte state UE, a românilor cu studii superioare și nu exclude ca, „în măsura în care va fi posibil”, să fie puse în dezbatere măsuri care să impună absolvenților de studii superioare beneficiari de locuri subvenționate de la bugetul de stat să lucreze în România o perioadă egală cu cea a studiilor superioare subvenționate de stat.

 

O astfel de propunere a fost inclusă și de Academia Română în „Strategia de dezvoltare a României pentru următorii 20 de ani”. Totodată, și președintele PSD, Liviu Dragnea, a afirmat recent că unii oameni de afaceri i-au semnalat că se confruntă cu un deficit de specialiști, inclusiv din cauza plecării din țară a absolvenților de studii superioare școliți pe banii statului.

 

În luna februarie, la momentul la care Academia a avansat ideea ca absolvenții de facultate să fie obligați să muncească în țară pe o durată cel puțin egală cu cea a studiilor universitare bugetate, restituind astfel banii cheltuiți de stat pe anii de facultate, reprezentanții studenților au acuzat practici totalitare, arătând că absolvenții din România trebuie să fie lăsați să se angajeze oriunde în Spațiul european după terminarea facultății, pe o piață a muncii liberă.

 

Ministerul de resort, într-un document redactat recent și prezentat acum de Profit.ro, arată că introducerea acestei condiționări a absolvenților care au studiat pe locuri subvenționate de la bugetul de stat, mai exact fără plată, poate fi efectuată prin modificarea Legii educației 1/2011, semnalând că astăzi, pentru a beneficia de finanțare de la bugetul de stat, legislația românească nu impune studenților alte constrângeri în afara performanței academice.

 

 

 

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed