Proiectele din energie și transport ce ar putea fi construite de chinezi

„În domeniul Energiei, așa cum s-a mai spus, avem un început de colaborare foarte bun. Avem colaborare în domeniul nuclear, în domeniul producției de energie pe cărbune, pe apă. Și aș aminti câteva proiecte pe care încă nu le-am antamat în discuțiile cu dumneavoastră și care cred că ar prezenta interes. Este vorba de Hidrocentrala Turnu Măgurele-Nicopole, pe care am dori să o facem împreună cu partenerii din Bulgaria.

 

Vă mai provoc la o salbă de microhidrocentrale pe râul Prut la granița dintre România și Moldova, la cablul submarin care leagă România de Turcia privind transportul de energie electrică. Sunt convins că aceste proiecte alături de celelalte vor fi finalizate într-o perioadă medie de timp”, a declarat ministrul Economiei.

 

El a adăugat că România este interesată de investiții în industria extractivă minieră. „Mai ales în domeniul modernizării minelor. Suntem interesați în modernizarea și crearea unor structuri de producție moderne în prelucrarea cuprului, precum și în modernizarea structurilor de producție privind metalele neferoase. În domeniul industriilor ne interesează privatizarea Oltchim, unul dintre cele mai mari combinate petrochimice din Europa, precum și al unor companii care fabrică aparatură medicală, din producția de țevi din fontă și altele”, a spus Niță.

 

Ministrul Economiei a arătat că România le oferă investitorilor chinezi macrostabilitate economică, un impozit pe profit de 16%, măsura scutirii profitului reinvestit și, cel mai probabil, în următoare perioadă, și măsura reducerii cu cinci punte procentuale a CAS. „Adăugați la aceste facilități și respectul și admirația autorităților locale și centrale pentru companiile chineze”, a spus Niță.

 

Ministrul Economiei a menționat și cele șase proiecte de parcuri tehnologice ce se dorește a fi dezvoltate în perioada următoare în România, specializate pe electronică-telecomunicații, industrie alimentară, industrie extractivă, minieră, industria IT, prelucrarea lemnului și un al șaselea care să adune tot ce se fabrică în aceste parcuri industriale tematice, „un parc logistic în portul Constanța”.

 

Proiecte din Master Planul General de Transport 

 

Ministrul Transporturilor, Ioan Rus, a declarat luni că investitorii chinezi sunt așteptați în diverse forme de parteneriat să participe la obiectivele propuse prin Master Planul General de Transport în România, ce va fi agreat în această toamnă de Guvernul român și UE.

 

„O să mă opresc la câteva lucruri concrete care reprezintă potențialul de cooperare dintre companii chineze și companii românești sau companii chineze și statul român. În această toamnă noi vom avea aprobat, agreat și de Guvernul României și de UE un Master Plan General pentru Transport în România. Acest document va permite dezvoltarea infrastructurii rutiere, feroviare, navale și aeriene în România.

 

Ca bază de dezvoltare economică a României, în continuare, în următorii ani, probabil că și companiile chineze vor putea participa la ceea ce înseamnă modernizarea a 14.000 de kilometri de cale ferată, a ceea ce înseamnă 2.500 de kilometri de drumuri expres și în jur de 3.000 de kilometri de drumuri transregionale și ceea ce înseamnă spre 1.000 de kilometri de autostradă. De asemenea, probabil că experții și companiile chinezești vor putea participa la ceea ce înseamnă modernizarea aeroporturilor românești, atât aeroporturi internaționale, cât și aeroporturi care vor opera intern, în România.

 

Alături de această infrastructură necesară transportului aerian, fără îndoială că vor fi modernizate și Compania Națională și alte companii care operează pe teritoriul României”, a declarat ministrul Transporturilor la reuniunea economică cu participarea reprezentanților principalelor companii și bănci chineze care derulează afaceri sau doresc să investească în România.

 

Ioan Rus a adăugat ca importanță a infrastructurii românești Portul Constanța și șantierele navale de la Marea Neagră.

 

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed