Propunerea băncilor italiene: Termen de graţie de 12 luni pentru clienţii care au rămas fără loc de muncă (VIDEO)

„Planul familiei” al Asociaţiei Bancare Italiene prevede „posibilitatea suspendării plăţii ratelor la credite pentru 12 luni”. Această păsuire se acordă familiilor afectate de criza economică actuală. Măsura, la care pot adera băncile în mod voluntar, va deveni operaţională începând cu ianuarie 2010.

 Încă de la sfârştul anului 2008, două dintre cele mai mari bănci italiene, UniCredit şi Banca Monte dei Paschi din Siena, au anunţat măsuri de acest fel. Creşterea şomajului a fost limitată pentru moment în Italia, dar ar urma să avanseze rapid, pe măsură ce firmele nu vor mai putea recurge la şomajul parţial.

În trimestrul al doilea, rata şomajului s-a stabilizat la 7,4% din totalul populaţiei active, potrivit ultimelor cifre oficiale publicate. La începutul lunii august, băncile italiene şi organizaţia patronală Confindustria au semnat un acord pentru ca IMM-urile să poată beneficia de amânarea pentru un an a plăţii datoriilor. Măsura din Italia şi-a găsit adepţi şi în România.

Preşedintele PSD, Mircea Geoană, propunea la sfârşitul lunii septembrie „măsuri excepţionale cu caracter limitat pentru repornirea creditării”. El spunea că, în această perioadă, trebuie încurajate băncile să intre într-un program similar celui din Italia….adică un moratoriu bancar asupra rambursării creditelor pentru o perioadă de un an de zile. Asociaţia Română a băncilor nu a fost însă de acord cu această propunere.

Urmăreşte pe Money WebTV toate ştirile video şi emisiunile The Money Channel

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed