Unele dintre aceste măsuri adresează carenţe observate cu mult înaintea crizei actuale, cum ar fi nevoia băncilor de a avea mai mult capital, mai ales atunci când condiţiile pieţei devin potrivnice. Creşterea riscului sistemic, pe care unele instituţii îl amplifică în momentul în care calitatea activelor lor se înrăutăţeşte brusc, a fost cel mai elocvent subliniată în episoadele Enron sau LTCM. Astfel, măsuri de reglementare ale acestor aspecte, care trebuiau luate cu ani în urmă, au fost constant amânate.

Alte măsuri propuse la întâlnirea G20 vizează stabilirea unor plafoane, cum ar fi raportul între activele lichide şi total active sau a raportului de îndatorare (leverage ratio). Înfiinţarea de către diverse instituţii financiare a aşa-numitor “vehicule financiare” a permis atingerea unor rapoarte de îndatorare halucinante, de 30-40 de ori. Practic, pentru fiecare dolar “fizic” investit, aceste vehicule generau în medie alţi 30-40 de dolari în sistem. Ca urmare a faptului că nu erau supuse niciunor activităţi de reglementare sau supervizare, teoretic, aceste vehicule financiare puteau multiplica baza monetară într-un ritm periculos pentru stabilitatea sistemului financiar.

Aceste tipuri de măsuri sunt în general bine-venite deoarece aduc un element de siguranţă la nivel operaţional. Problema de fond însă rămâne – aceea a riscului asumat de către instituţiile financiare. Pentru a adresa această problemă, una dintre propunerile G20 intenţionează să limiteze salariile angajaţilor din bănci. Din punct de vedere economic, aceasta este o măsură greşită. Retribuţia reflectă profitabilitatea unei instituţii şi este o recompensă a cunoştinţelor acumulate. Una dintre problemele mari ale crizei curente a fost posibilitatea instituţiilor financiare degenera şi distribui riscul în sistem. Remedierea acestei deficienţe este simplă: instituţiile care generează risc, trebuie să şi-l asume. Astfel, bancherii, de exemplu, ar trebui să fie responsabili într-o mare măsură pentru acţiunile pe care le iau. Această responsabilitate ar diminua serios apetitul pentru risc al băncilor, deoarece o eventuală pierdere nu va mai fi suportată numai de acţionari, ci şi de cei care iau efectiv deciziile investiţionale.

Schiţa propunerilor de la ultima întlânire G20 actualizează, de fapt, elemente ale sistemului de supraveghere, astfel încât să ţină pasul cu avansul tehnologic. Însă, măsuri mai stringente de supraveghere a sistemului financiar nu vor preveni apariţia unor crize viitoare. La nivel micro, este legătura între riscul şi randamentul unei investiţii care trebuie adresată. Responsabilizarea celor care iau deciziile investiţionale este cel mai sigur mod de minimizare a riscului sistemic pe o piaţă liberă.

Profil
>Laurian Lungu este managing partner al institutului de previziuni macroeconomice Macroanalitica