PSD a găsit o metodă pentru a bloca acțiunea Opoziției

Astfel, cei trei iniţiatori din coalitia PSD-ALDE vor ca Regulamentul să stabileasca această procedură: „În situaţia în care timpul de dezbatere aprobat s-a epuizat, dezbaterea se încheie şi preşedintele Camerei supune unui singur vot toate amendamentele admise la un articol cuprinse în raportul comisiei. Amendamentele respinse se supun votului numai în cazul în care, prin vot, Camera a respins amendamentele respinse de comisie”.

Iniţiativa PSD-ALDE vine după ce miercuri adoptarea pe articole a Legii privind statutul magistraţilor a durat 13 ore în plenul Camerei Deputaţilor, pentru că USR a recurs la prevederile regulamentare de a susţine amendamentele în plen, încercând astfel să împiedice majoritatea să treacă în timp record prin Parlament modificările la legile justiţiei.

Tentativa de modificare a regulamentului a fost descoperita de parlamentul USR Catalin Drula, care a scris pe contul sau de Facebook ca „Iordache și PSD modifică Regulamentul pentru a pune pumnul în gură Opoziției”.

„Am descoperit grozăvia săpând în site-ul Camerei astăzi pentru că au făcut totul pe repede înainte. Ieri au depus proiectul de lege la Biroul Permanent, imediat i-au dat număr de înregistrare și număr de proiect de hotărâre a Camerei și azi l-au și băgat în ședința de B.P. cu termen de depunere amendamente până luni. Proiectul de hotărâre nu poate fi accesat încă pe site-ul Camerei: e vorba de PHCD 104/2017, dar cu ajutorul unor colegi destoinici am scos PDF-urile cu conținutul său. Art. 120 alin. (2) este tocmai cel care i-a încurcat ieri pe PSD-iști și acum îl fac praf… Oamenii ăștia nu au niciun fel de respect față de democrație! Pumnul în gură e tot ce știu!”, a mai scris Drula.

 

 

 

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed