PSD, atac la primarii Clotilde Armand și Allen Coliban: În USR s-a instituit practica „Alături de penali în funcţii publice”

0

PSD acuză USR într-un comunicat de presă că îi apără pe aleșii locali cu probleme de integritate. PSD susține că în USR a fost instituită deja o practică uzuală de a face scut în jurul penalilor de partid, „contrar conduitei pe care o pretindeau altor oameni politici suspectaţi de incompatibilitate sau de corupţie”, potrivit News.ro.

„Apărarea cu înverşunare a primarului Sectorului 1, acuzat de incompatibilitate şi de fapte penale nu este un caz izolat în USR. Aceeaşi protecţie politică din partea conducerii USR s-a manifestat şi în cazul primarului de la Braşov, Allen Coliban. Niciun membru din conducerea USR nu s-a delimitat de acesta, după ce DNA a deschis un dosar penal pentru o serie de activităţi ilegale sesizate la Primăria Braşov, printre care şi deturnarea de fonduri publice către organizaţia non-guvernamentală fondată chiar de primarul Coliban”, potrivit comunicatului de presă al PSD.

PSD mai precizează că argumentele invocate de USR că împotriva celor învinuiţi nu s-a început încă urmărirea penală, că cercetarea penală este încă „in rem” sau că încă nu s-a pronunţat definitiv o instanţă de judecată contrastează puternic cu atitudinea acestui partid faţă de alţi politicieni aflaţi în situaţii similare cărora le cereau cu insistenţă să facă pasul în spate până îşi clarifică lucrurile în justiţie.

Prin această atitudine, USR şi-a pierdut definitiv dreptul de a mai pretinde că reprezintă un etalon al integrităţii şi al luptei anti-corupţie, mai spune PSD.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.