„PSD atâta ştie: să ne ţină în sărăcie”. SURPRIZA ieșenilor pentru DĂNCILĂ

Viorica Dăncilă a fost întâmpinată vineri dimineaţa la Iaşi de câțiva protestatari din grupul civic Reset cu un banner cu mesajul „PSD atâta ştie: să ne ţină în sărăcie”. La sosirea lui Dăncilă la un restaurant unde urma să-i întâlnească pe liderii PSD locali, o mașină din coloana premierului a staționat pentru câteva secunde fix în fața bannerului, astfel încât șefa PSD să nu poată vedea mesajul.

Protestatarii au scandat ”Analfabeta!, „Hoţilor, hoţilor”, „La puşcărie cu voi”, „Criminalii”, „Dăncilă, te ascunzi?”, potrivit Agerpres.

 

 

Dăncilă a venit vineri dimineață la Iași, unde urmează să participe la şedinţa Comitetului Executiv Judeţean al social-democraţilor.

 

Viorica Dăncilă este însoţită în vizita de la Iaşi de preşedintele executiv al PSD, Eugen Teodorovici, ministru al Finanţelor, şi de secretarul general al partidului, Mihai Fifor, vicepremier pentru implementarea parteneriatelor strategice ale României.

 

Premierul are programată o întâlnire cu membrii PSD Iaşi, după care ar urma să viziteze Spitalul Clinic de Urgenţă „Prof. Dr. Nicolae Oblu” şi Spitalul Clinic de Obstetrică şi Ginecologie „Cuza Vodă”.

 

 

 

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed