PSD: Băsescu încearcă să-şi asume rezultatele guvernării USL şi bilanţul anului de guvernare

„Este evident pentru toată lumea că preşedintele Traian Băsescu încearcă să-şi asume rezultatele guvernării USL, la fel cum este evident faptul că Emil Boc şi Mihai Răzvan Ungureanu au lăsat un adevărat dezastru în urma lor. Practic, preşedintele încearcă să-şi asume bilanţul unui an de guvernare a USL. PDL nu a ştiut decât să taie, să facă disponibilizări şi să ceară solidaritate din partea oamenilor.

 

S-a tăiat doar de la populaţie, în timp ce clientela politică a PDL a prosperat. Noi am demonstrat într-un an de zile că politica pe care a impus-o Traian Băsescu prin Guvernul Boc a fost greşită, că lucrurile se puteau face şi altfel. Am păstrat echilibrele economice, am reuşit o ajustare fiscală, am atras noi investitori, crescând în acelaşi timp salariile şi dând înapoi banii pensionarilor”, susţine Ivan într-un comunicat remis sâmbătă agenţiei MEDIAFAX.

 

Purtătorul de cuvânt al PSD precizează că inclusiv şeful statului, prin declaraţiile de vineri, confirmă faptul că „guvernarea USL a produs rezultate bune, spre deosebire de guvernările anterioare”.

 

„Într-un moment în care falimentul austerităţii este recunoscut de tot mai multe voci, inclusiv din partea popularilor europeni, Traian Băsescu continuă să apere austeritatea, doar pentru a nu recunoaşte că a greşit (…) În timp ce preşedintele susţine că ar mai fi loc de disponibilizări, noi, cei din USL, considerăm că – dimpotrivă – trebuie făcute angajări în mai multe domenii esenţiale, cum ar fi cel al sănătăţii sau cel al învăţământului”, a mai susţinut Cătălin Ivan.

 

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, vineri, referindu-se la situaţia economică a României, că „nava e la cheu, în port sigur”, el mulţumind pentru că s-a ajuns aici guvernelor Boc, Ungureanu şi Ponta.

 

„Mi-a fost teamă – şi vă pot spune că asta a fost perioada care mi-a dat încrederea că se poate coabita cu Guvernul Ponta – că acest guvern ar fi putut lua măsuri populiste, excesive, care să strice din nou echilibrele, în perspectiva alegerilor din iarnă. N-a făcut-o şi de aceea consider că şi-a adus contribuţia la atingerea rezultatelor de astăzi”, a spus Băsescu.

Acesta a mai afirmat că România a ajuns la stadiul la care nu se mai bate pentru supravieţuire. Traian Băsescu a menţionat că în zona bugetară încă există excedent de personal „în birouri” şi există deficit de personal în unele spitale.

 

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed