AcasăEconomiePSD, după anunţul lui Ciucă privind compensarea preţului la combustibili: Alternativa PSD...

PSD, după anunţul lui Ciucă privind compensarea preţului la combustibili: Alternativa PSD ar fi fost mai bună / Dacă operatorii vor creşte preţurile, PSD va reveni în coaliţie cu propunerea unui preţ maximal sau a limitării adaosului comercial

”PSD a prezentat în ultimele zile mai multe soluţii privind reduceri importante ale preţului carburanţilor. Astăzi, premierul Ciucă a decis varianta unei compensări comune, la care să participe atât statul, cât şi operatorii privaţi, astfel încât preţul carburanţilor să scadă cu 50 de bani”, scrie PSD. 

 

”Respectăm decizia premierului, dar credem în continuare că alternativa PSD ar fi fost mai bună şi ar fi condus la rezultate mult mai apropiate de aşteptările românilor. În plus, în multe alte ţări europene, soluţia compensării a funcţionat doar câteva săptămâni, după care preţurile au revenit şi au ajuns chiar la niveluri mai mari. De aceea, dacă operatorii din piaţă vor creşte din nou preţurile peste ceva timp, atunci PSD va reveni in Coaliţie cu propunerea unui preţ maximal sau a limitării adaosului comercial”, mai anunţă PSD. 

 

Premierul Nicolae Ciucă a anunţat, joi, într-o conferinţă de presă la Palatul Victoria, că a identificat împreună cu specialiştii o soluţie de compensare a preţului carburanţilor, în sumă fixă de 50 de bani, care se va aplica direct la pompă. Jumătate din această reducere va fi decontată de stat iar mecanismul prin care se asigură stabilitatea preţurilor la combustibil va fi aplicat pentru o perioadă de 3 luni. Impactul bugetar este de 2 miliarde de lei.

 

 

Ultimele Articole