PSD propune ca plafonarea preţurilor la energie să se raporteze la consumul curent şi nu la anul 2021

PSD va propune, printr-un amendament la OUG 119/2022, ca plafonarea preţurilor la energie să se raporteze la consumul curent şi nu la cel din anul 2021.

„PSD va depune un amendament în Parlament pentru modificarea OUG 119/2022, astfel încât persoanele care îşi reduc consumul curent de energie electrică să poată beneficia de preţuri plafonate. Amendamentul PSD prevede ca pragurile maxime de consum pentru care se acordă compensări, respectiv de 100 şi 300 kWh/lună, să se raporteze la consumul curent şi nu la media lunară din anul 2021, cum este forma actuală a OUG 119/2022”, a transmis PSD printr-un comunicat de presă.

Potrivit social-democraţilor, prin această prevedere, cetăţenii vor fi stimulaţi să facă economie la energie electrică, „ceea ce va sprijini efortul României de a-şi reduce consumul naţional cu 10%, conform obiectivelor stabilite de Comisia Europeană”.

„Totodată, România nu va fi nevoită să adopte alte reglementări care să impună obligaţii şi sancţiuni asupra consumatorilor casnici pentru reducerea consumului, aşa cum se întâmplă în alte state din Uniunii”, explică PSD.

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed