PSD va cere în coaliţie ca plafonarea preţurilor la energie să se raporteze la consumul curent şi nu la anul 2021

0

PSD transmite că va depune un amendament în Parlament pentru modificarea OUG 119/2022, astfel încât persoanele care îşi reduc consumul curent de energie electrică să poată beneficia de preţuri plafonate.

Amendamentul PSD prevede ca pragurile maxime de consum pentru care se acordă compensări, respectiv de 100 şi 300 kWh/lună, să se raporteze la consumul curent şi nu la media lunară din anul 2021, cum este forma actuală a OUG 119/2022.

”PSD consideră că o astfel de modificare a legii va stimula cetăţenii să facă economie la energie electrică, ceea ce va sprijini efortul României de a-şi reduce consumul naţional cu 10%, conform obiectivelor stabilite de Comisia Europeană”, spun social-democraţii. 

Totodată România nu va fi nevoită să adopte alte reglementări care să impună obligaţii şi sancţiuni asupra consumatorilor casnici pentru reducerea consumului, aşa cum se întâmplă în alte state din Uniunii, mai spune PSD.