“Puiul familist” creşte vânzările celor de la Agricola Bacău

Cele două mutări ale producătorului de carne de pui nr. 2 din România – este vorba despre lansarea a două noi produse, “puiul familist” (în august anul trecut –n.r.) şi “puiul antistres”, în aprilie 2010 – pot fi privite mai degrabă cu zâmbetul pe buze, ca nişte “găselniţe” de marketing.

Dar ambele mişcări par să aibă deja efecte importante atât în cifra de afaceri, cât mai ales în structura vânzărilor companiei. Iată şi un exemplu: în lunile aprilie şi mai, la nici un an de la lansarea “puiului familist” (un pachet cu un pui întreg în care au fost adăugate încă două pulpe), ponderea acestui produs în gama sa a ajuns la 84,1% în volum. Aceasta înseamnă că banalul pui grill, ambalat la tăviţă, a fost înlocuit la raft de cel cu patru picioare.

Citiţi în ediţia din această săptămână a revistei MONEY EXPRESS ce înseamnă această schimbare pentru compania băcăuană şi cum evoluează ceilalţi jucători din această piaţă.

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed