RADET: Realitatea paralelă a primarului FIREA!

Primarul general al Capitalei, Gabriela Firea, repetă în aceste zile ideea că pe timpul mandatului său de până acum, de trei ani, a inițiat la RADET, regia de termoficare aflată în proprietatea Primăriei București, cea mai amplă campanie de reparații și înlocuiri de subansamble tehnice din ultimii zece ani. Adică a înlocuit aproximativ 180 de kilometri de conductă pe circuitele primar și secundar, din care 30 de km. pe rețeaua primară, iar restul pe cea secundară. Numai că realitatea este cu totul altfel. Mihai Matei Țugui, consilier în Consiliul General al Municipiului București, a interpelat RADET privind stadiul reparațiilor la rețeaua primară, conform indicatorilor aprobați de consiliu.

 

”La începutul lunii am primit răspunsul de mai jos, pe un ton neașteptat de optimist. Am putea spune chiar nejustificat de triumfal?
Pe scurt, ne spune că:
– în ultimii 3 ani au fost înlocuiți 30 km conductă primară;
– până la finalul anului vor fi înlocuiți încă 20 km conductă din circuitul primar (unde sunt cele mai semnificative pierderi);
– aproape 12 dintre aceștia vor fi înlocuiți de RADET, restul de către terți;
– RADET a încheiat un acord cadru pe 2 ani, cu 4 operatori, pentru lucrări urgențe de înlocuirea țevilor (27 km primar și secundar);
– zonele cu lucrări finalizate: Th. Pallady, Petre Ispirescu, Ion Berindei, Pța. Constituției, Răzoare, Păcii, Lujerului, Virtuții/Ciurel, Pantelimon, Lizeanu, Matei Basarab;
– unde se lucrează încă: Moinești, Câmpia Libertății, Valea Cascadelor, Nae Caramfil, Vergului, Iancu de Hunedoara, Ion Mihalache (Domenii), Pantelimon (Hățisului), Dristor (Danubiu), Sălăjan (St. Constantin), Răcari, Radu Vodă, Pța. Reșița, Turnu Măgurele, Apusului, Geniului;
– lucrările de mai sus nu sunt de modernizare (tehnologii noi), doar de înlocuire a țevilor existente cu țevi noi, dar aceeași tehnologie!
– separat de înlocuirile țevilor, au mai achiziționat vane și compensatori;
– CM Energetica a finalizat proiectele pentru 7 tronsoane de rețea primară de prima urgență și desfășoară lucrări de modernizare pe tronsonul din zona Bobocica.”

 

Conform datelor care se găsesc pe site-ul oficial al regiei, sistemul de transport şi distribuţie al RADET este compus din: „954,09 km conducte – reţele termice primare si 2963,3 km conducte – reţele termice secundare”. Trei sferturi dintre conducte sunt mai vechi de 40 de ani.

 

 

 

 

 

 

 

 

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed