Radu Varia a primit Diploma de membru de onoare al Royal Scottish Academy

Radu Varia este primul român ales vreodată membru de onoare al Royal Scottish Academy. Totodată, Radu Varia este primul istoric de artă non-britanic ales membru de onoare al Royal Scottish Academy, alături de Sir David Talbot-Rice, Lord Kenneth Clarck şi de artişti ca Edgar Degas, Georges Braque, Marc Chagall, Auguste Rodin şi Henry Moore.

 

Într-un cadru fastuos, în prezenţa Lordului Cameron of Lochbroom, consilier al reginei, şi a mai multor reprezentanţi ai palatului Buckingham, Arthur Watson, preşedintele Academiei Regale a Scoţiei i-a remis, la Edinburgh, criticului şi istoricului de artă Radu Varia, „personalitate de seamă a culturii contemporane”, Diploma de membru de onoare al Royal Scottish Academy.

 

 

Sub semnătura reginei Elizabeth a II-a, întărită de sigiliul regal, stă scris: „Radu Varia, în Adunarea Generală din ziua a 5-a a anului 2012, a fost ales aşa cum se cuvine membru de onoare al Academiei Regale a Scoţiei, în virtutea eminentelor sale împliniri pe tărâmul istoriei artelor şi al manifestărilor artistice, în speranţa ca aceste împliniri să contribuie la progresul şi la onoarea Societăţii, la înflorirea artei, şi pentru a onora demnitatea celor ce ne îndrumă pe această cale”.

 

 

În răspunsul său, Radu Varia a spus între altele: „Vin dintr-o ţară veche, România, o ţară plină de tradiţii artistice ce au înflorit în peste şapte mii de ani, tradiţii perpetuate şi în ziua de azi, ca pe tărâmul magic al Maramureşului. O ţară, totodată, care a marcat modernitatea prin opera sculptorului Constantin Brâncuşi, prin originalitatea şi valorile eterne pe care le întruchipează”.

 

 

Istoricul şi criticul de artă român a adăugat: „Am descoperit Scoţia şi Edinburgh-ul acum 45 de ani, datorită unui prieten numit Richard Demarco, prezent aici în aceste clipe în calitate de membru de onoare al Academiei Regale. El a înţeles de timpuriu că Europa nu va fi niciodată ea însăşi fără România, fără Maramureş, fără Brâncuşi. Şi a luptat eroic contra teribilei izolări în care ne aflam, deschizând porţile lumii libere pentru tânăra noastră generaţie de artişti şi de intelectuali. Edinburghul, nu Parisul sau New Yorkul, devenea atunci capitala visului lor”.

 

 

Personalitate în lumea internaţională a artei de mai multe decenii, Radu Varia s-a născut pe 21 mai 1940. El este doctor în istoria artei şi civilizaţiei al Universităţii din Paris şi a primit nu mai puţin de 11 nominalizări la premiul mondial „Leonardo da Vinci”.

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed