Rădulescu, MADR: Reducerea TVA la alimente ar fi o binefacere pentru economie. Preţurile nu vor scădea

„Scăderea TVA la alimentele de bază ar fi o binefacere pentru economie, dar nu în sensul de scădere a preţului. Vă garantez că preţurile nu vor scădea, dar terminăm cu economia neagră”, a precizat Adrian Rădulescu, la o dezbatere privind sectorul laptelui. Acesta consideră că s-ar putea face mult mai mai multe lucruri vizavi de colectarea taxelor, dar ‘nu există voinţă politică din nici o parte”.

 

„Putem schimba modul de colectare, un TVA scăzut însănătoşeşte din punct de vedere al efortului financiar economia agricolă şi scoate la lumină economia neagră, dar pe preţul produselor alimentare nu vom avea nici o influenţă din păcate”, a mai adăugat Adrian Rădulescu.

 

Luni, premierul Emil Boc a declarat că proiectul legii privind scăderea TVA la alimentele de bază nu are acoperire bugetară şi a reiterat că Senatul nu este for decizional în privinţa acestei iniţiative legislative. Plenul Senatului a respins, miercurea trecută, cererea de reexaminare transmisă Parlamentului de preşedintele Traian Băsescu a legii prin care este aplicată o cotă a TVA de 5% pentru alimentele de bază.

 

Cererea de reexaminare a preşedintelui Traian Băsescu a primit din partea Comisiei pentru buget din Senat un raport de respingere, acesta fiind aprobat de plenul Senatului cu 53 de voturi pentru, 46 de voturi împotrivă şi o abţinere, cererea preşedintelui fiind astfel respinsă.

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed