Raed Arafat, despre Andreea Esca: Dacă nu a respectat normele, a învățat pe pielea ei

Se pare că Esca a luat virusul la o petrecere la care a participat, alături de zeci de persoane, la malul mării, unde nu a purtat mască de protecție și nici nu a respectat distanțarea socială.

”Nu comentez persoanele. Dacă nu au respectat normele, au învățat pe pielea lor. Nu știu ce s-a întâmplat acolo, nu știu dacă poliția a aflat. Dacă a aflat, poliția va lua măsuri. Va fi amendat organizatorul”, a spus Raed Arafat, luni seara, la TVR 1, în emisiunea lui Ionuț Cristache.

Jurnalistul Cristian Tudor Popescu a vorbit în direct la Adriana Nedelea LA FIX despre dreptul presei la informare când este vorba de situații care ar putea pune în pericol sănătatea publică, în contextul epidemiei de coronavirus, după ce PRO TV, o televiziune care informează și care face apel la respectarea regulilor, a transmis o notificare prin care le interzice jurnaliștilor să scrie despre angajații infectați cu COVID-19 ai postului.

Gazetarul consideră că dacă Andreea Esca s-a infectat cu COVID-19, aceasta ar trebui “să dea un scurt comunicat, fiind vorba despre un subiect de interes public”, iar acest lucru, dacă este adevărat, “poate va fi o lecție pentru cei din Piața Victoriei care nu cred în coronavirus”. Totodată, Cristian Tudor Popescu spune că ideea notificării prin care jurnaliștilor li s-a interzis să scrie despre angajații PRO TV care ar fi infectați cu coronavirus aparține juriștilor, nu părții editoriale a postului lansat în 1995. “Cred că este vorba despre un exces de zel al unor juriști ai postului”, a spus el.

 

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed