Raed Arafat strică planurile de vacanță ale românilor! Bulgaria are probleme foarte mari

0

Bulgaria se confruntă în momentul de față cu o creștere alarmantă a numărului de infectări. Acest fapt a ajuns și în atenția autorităților române.

Șeful DSU Raed Arafat a declarat, miercuri, că dacă numărul cazurilor noi de COVID-19 va fi prea mare românii care aleg să-și petreacă vacanțele pe litoralul bulgăresc vor risca să stea în izolare 14 zile la revenirea în România.

”Bulgaria e sub monitorizare, au crescut cazurile și este sub monitorizarea INSP. Dacă va continua în acest mod, este posibil să se ia decizia la nivelul Institutului Național (…) Nu este pericol de închidere a graniţelor, ci de revenire la izolare” a spus Raed Arafat, la TVR.

De la începutul pandemiei COVID-19 Bulgaria a înregistrat numai 3.266 de cazuri de infectare, dintre care 172 de decese. Însă, pe fondul măsurilor de relaxare, în ultimele şapte zile s-a înregistrat un record de 555 de noi cazuri.