RAFILA demască acțiunile antivacciniștilor! ”Vârstnicii sunt păcăliți”

Alexandru Rafila, reprezentantul României la OMS și deputat PSD, a atras atenția că există persoane care se opun vaccinării împotriva COVID-19 și care ar merge din ușă în ușă, în încercarea de a-i convinge pe oameni să nu se imunizeze.

 

Ministrul VOICULESCU a spus cum vom câștiga RĂZBOIUL

 

 

„Trebuie să facem o evaluare a strategiei de comunicare, să facem o evaluare a performanțelor sistemului de a administra vaccin. Cele două duc la o a treia componentă, care este convingerea oamenilor să se vaccineze. Dacă arătăm profesionalism, bună organizare, simplitate în a accea serviciul de vaccinare – dai un telefon, te înscrii pe un site sau soliciți medicului de familie să te înscrie – cred că lucrul ăsta este esențial, dă încredere. Încrederea va fi generată de vaccinarea unui număr cât mai mare de persoane și constatarea că aceste reacții adverse nu există sau sunt foarte puține”, a declarat Alexandru Rafila, întrebat cum poate fi evaluată campania de vaccinare.

Condamnații din lotul DRAGNEA încep să iasă din închisoare

 

 

„De fapt, deja cei care se opun acestei campanii de vaccinare au translatat mesajul. Prima dată au spus că vor apărea reacții adverse groaznice – au văzut că nu apar, în lume sunt milioane de persoane care s-au vaccinat deja – și au început să spună că peste 10, 20 de ani vor apărea problemele. Generează o frică, o teamă. Există persoane care se deplasează la domiciliul unor persoane vârstnice, bat la ușă și le recomandă să nu se vaccineze. Există și astfel de situații. Mi-a povestit și mie cineva. Nu știu cât este de extinsă, dar din moment ce există inițiativă, ea este generată probabil de o înțelegere, de o decizie, undeva, care propagă o astfel de situație”, a completat medicul, vineri seară, la Digi24.

„Nu trebuie să punem nicio presiune, să încercăm să forțăm oamenii, să fim militanți. Noi trebuie să fim calmi, să fim simpli, să fim degajați când discutăm despre aceste lucruri și cred că oamenii se conving pe măsură ce această campanie progresează. Prea mult triumfalism, prea multă emfază nu fac bine, pentru că generează până la urmă neîncredere”, a mai spus reprezentantul României la OMS.

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed