A existat sau nu o criză a medicamentelor? Alexandru Rafila, dezvăluiri de ultimă oră

„În acest moment nu există o criză a medicamentelor. A existat o perioadă scurtă o situaţie legată de antitermice şi antiinflamatorii. Noi am gestionat-o, cred, corect: am avut întâlniri imediat cu reprezentanţii farmaciştilor, dar mai ales cu producătorii şi cu distribuitorii acestor medicamente, ne-am asigurat că există cantităţile pe piaţă, că ele ajung atât în farmaciile cu circuit deschis şi să nu uităm spitalele, pentru că şi spitalele sunt consumatoare de astfel de medicamente. Chiar prin distribuitorul Ministerului Sănătăţii, Unifarm, am avut grijă să existe medicamente şi în spitale, nu numai în farmaciile cu circuit deschis, dacă ne referim, de exemplu, la antivirale” a afirmat Alexandru Rafila sâmbătă, la emisiunea Insider Politic, de la Prima TV.

Ministrul adaugă că „nu a fost criză de medicamente, a fost o teamă, mai degrabă, mediatizată excesiv”.

El a caracterizat drept „total nepotrivită” cumpărarea medicamentelor de pe internet.

El a explicat că producătorii de medicamente iau, de cele mai multe ori, substanţă activă de la aceiaşi producători, o incorporează în preparatul propriu şi îi pun denumire comercială, însă eficacitatea lor este aceeaşi.

Rafila remarcă de asemenea că sunt medici care prescriu numeroase medicamente care se eliberează fără reţetă, dar şi suplimente alimentare, lucru care se întâmplă pentru că „pacienţii de multe ori sunt cei care doresc să li se prescrie cât mai multe medicamente care să acopere orice fel de patologie ipotetică”.

Întrebat dacă suspectează că există o „mafie a medicamentelor” care are legătură cu unii medici, ministrul a răspuns: „Cât timp nu a elemente concrete nu vreau să fac comentariu în acest sens”.

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed