Rafinăria LUKOIL, în mare pericol: AVARIE la o conductă

O societate comercială cu profil de construcții a achiziționat un teren (proprietar PFA Lupu Mărioara-Domnica) la ieșirea din Ploiești spre București și după ce a obținut de la autoritățile locale avizele necesare pentru construcția unei clădiri, în momentul în care muncitorii s-au apucat să sape fundația au descoperit o conductă care traversa o porțiune din teren. În timp ce se executau lucrările de construcții, acea conductă a fost ușor avariată.

 

Conducta respectivă este folosită de societatea Petrotel Lukoil și alimentează cu apă rafinăria Lukoil. Potrivit unor surse, dacă ar fi sistat transportul apei activitatea rafinăriei s-ar suspenda. Proprietarul terenului a sistat inițial lucrările de construcții și a notificat Lukoil să găsească o soluție tehnică pentru a devia conducta de pe terenul lui. Reprezentanții rafinăriei au refuzat discuțiile și au apelat la autoritățile locale (Primărie, Prefectură și Consiliul Județean), iar din documentația pusă la dispoziție autorităților, a reieșit că în acte acea conductă nu figurează pe terenul societății de construcții. Chiar și primarul Ploieștiului, Adrian Dobre, s-a deplasat la fața locului pentru a constata acest lucru. Situația, aparent una simplă, a degenerat în momentul în care reprezentanții Lukoil nu au găsit sprijinul așteptat din partea autorităților locale.

Printr-un comunicat de presă, rafinăria ploieşteană spune că s-a adresat autorităţilor competente pentru soluţionarea problemei.

”Societatea PETROTEL-LUKOIL S.A., în calitate de proprietar al conductei DN 800 Brazi, dorește să aducă la cunoștința publicului faptul că această conductă de apă alimentează Rafinăria Petrotel-Lukoil (fostă Teleajen) încă din anul 1983. În urma unor acțiuni ale proprietarului terenului situat în Bulevardul București nr. 28K, PFA Lupu Mărioara Domnica, și a angajaților săi, integritatea acestei conducte a fost afectată.

În vederea soluționării acestei probleme, societatea PETROTEL-LUKOIL S.A. s-a adresat autorităților competente care urmează să dispună măsurile legale ce se impun în cauză.

 

Articolul integral pe ZIARUL INCOMOD

 

 

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed