RAPORT: Activitatea de fuziuni şi achiziţii va accelera la nivel global, în următorul an. Companiile dispun de peste 7,6 trilioane dolari, în numerar şi titluri de valoare tranzacţionabile

0
4
RAPORT: Activitatea de fuziuni şi achiziţii va accelera la nivel global, în următorul an. Companiile dispun de peste 7,6 trilioane dolari, în numerar şi titluri de valoare tranzacţionabile

”Activitatea de fuziuni şi achiziţii (M&A) va accelera la nivel global, în următoarele şase până la 12 luni, pe fondul dobânzilor scăzute, al dorinţei de a cumpăra companii inovatoare, digitale sau de tehnologie, dar mai ales al unor sume de bani foarte mari disponibile în piaţă”, potrivit raportului PwC Global M&A Industry Trends.

Astfel, companiile dispun de peste 7,6 trilioane dolari, în numerar şi titluri de valoare tranzacţionabile, iar fondurile de investiţii au cumulat o sumă de 1,7 trilioane dolari.

”Piaţa de M&A va fi marcată în 2021 de oportunitate şi transformare. Ca urmare a schimbărilor aduse în economie de pandemia COVID-19, multe companii au realizat că le sunt necesare resurse, tehnologii noi şi forţă de muncă specializată pentru a crea valoare pe termen lung, iar achiziţiile reprezintă cel mai rapid şi eficient mod de a le obţine. Astfel concurenţa va deveni puternică pentru companiile care pot aduce sau completa aceste nevoi. Pe de altă parte, consolidarea va fi inevitabilă pentru companiile care se confruntă cu probleme. La rândul ei, piaţa de M&A din România va rămâne activă şi în acest an, existând numeroase tranzacţii în curs de finalizare sau în discuţii. Totuşi, 2021 a început sub semnul prudenţei chiar dacă numărul de tranzacţii încheiate în a doua jumătate a anului trecut a accelerat. Evoluţia campaniei de vaccinare, a noilor tratamente împotriva COVID-19 vor influenţa în acest an percepţia investitorilor şi, implicit, luarea deciziilor de achiziţie”, a declarat Dinu Bumbăcea, partener şi lider al Departamentului de Consultanţă al PwC România.

În a doua jumătate a anului 2020, în pofida impactului pandemiei COVID-19 asupra economiei, valorile tranzacţiilor au urcat puternic, cu 94%, comparativ cu primul semestru al anului trecut, iar volumele au crescut cu 18%, la nivel global. În plus, atât volumul tranzacţiilor, cât şi valoarea au fost mai mari decât în ultimele şase luni din 2019. În acelaşi timp, numărul ”mega” tranzacţiilor s-a dublat, iar tehnologia şi telecomunicaţiile au fost sectoarele care au înregistrat cea mai mare creştere pe măsură ce cererea pentru active digitale a accelerat.

”Evaluarea activelor rămâne una dintre cele mai mari provocări pentru succesul M&A. După un an 2020 turbulent, 2021 va fi marcat de o polarizare a evaluării activelor şi de accelerarea tranzacţiilor în sectorul digital. În cazul companiilor din tehnologie, evaluările mari şi concurenţa intensă ar putea determina cumpărătorii să adopte o abordare mai agresivă pentru a achiziţiona activele dorite. În schimb, evaluările companiilor afectate de COVID-19 sau cu modele de afaceri care nu mai sunt viabile vor fi afectate”, a spus George Ureche, M&A Leader, PwC România.

Alţi factori care ar urma să aibă impact asupra evaluărilor şi activităţii de M&A sunt creşterea numărului de restructurări şi continuarea creşterii pieţei de IPO, în special utilizarea companiilor de achiziţii cu scop special (SPAC) pentru a strânge capital. În 2021 este aşteptată o mai mare activitate SPAC, care implică în special active precum infrastructura de încărcare a vehiculelor electrice, stocarea energiei electrice şi tehnologia medicală.

Concluziile privind activitatea de M&A din a doua jumătate a anului 2020 arată că volumul tranzacţiilor în sectorul de tehnologie a crescut cu 34%, iar valorile cu 118%. Volumele tranzacţiilor în telecomunicaţii au urcat cu 15%, iar valorile cu aproape 300%, pe fondul încheierii a trei ”mega” tranzacţii.

În prima jumătate a anului, mulţi indici bursieri, inclusiv media industrială Dow Jones, NASDAQ Composite, S&P 500, Shanghai Stock Exchange şi Nikkei 225, sunt la sau aproape de maximele istorice. Spre exemplu, DoorDash a închis prima zi de tranzacţionare cu 86% peste preţul iniţial, iar Airbnb cu un plus de peste 112%.

La nivel regional, volumul tranzacţiilor a crescut cu 20% în America, cu 17% în Europa, Orientul Mijlociu şi Africa, respectiv în în Asia Pacific, în a doua jumătate a anului 2020. America a înregistrat cea mai mare creştere a valorilor tranzacţiilor de peste 200%, în principal datorită unor ”mega” tranzacţii semnificative în a doua jumătate a anului.

Sursele netradiţionale de creare a valorii, cum ar fi impactul factorilor de mediu, sociali şi de guvernanţă (ESG), sunt luate în considerare din ce în ce mai mult în luarea de decizii strategice şi în due diligence, întrucât se concentrează pe protejarea şi maximizarea randamentelor din evaluările ridicate şi cererea acerbă, arată raportul.

PwC este o reţea de firme prezentă în 155 de ţări cu mai mult de 284.000 de profesionişti ce oferă servicii în domeniul auditului, consultanţei fiscale şi consultanţei pentru afaceri.